În numele Cerealcom SA / Sarcină a cerut intrarea în insolvență a firmei afaceristului Ioan Niculae

695

Fosta Societate Națională Tutunul Românesc, actuală Galaxy Tobacco, aparținând afaceristului Ioan Niculae, cel care deține și fosta Fabrică de Țigarete de la Târgu-Jiu, a intrat în insolvență, urmare a solicitării făcute de gorjeanul Nicolae Sarcină, în calitate de acționar al SC Cerealcom SA. De altfel, o instanță a Tribunalului București a aprobat, luna trecută, solicitarea Cerealcom și a Administrației Fondului pentru Mediu. Acționarul majoritar al Cerealcom SA, Roibu Dincă Petrișor, susține că nu cunoaște pentru ce debite a cerut Sarcină insolvența Galaxy Tobacco, dar bănuiește că este vorba de niște datorii mai vechi neplătite de firma controlată de Niculae.

În februarie, cei doi creditori Cerealcom SA, deținută în proporție de 51% de Roibu Dincă Petrișor, consilierul municipal PSD, și 49% de afaceristul Nicolae Sarcină, dar și Administrația Fondului de Mediu s-au adresat Tribunalului București solicitând intrarea în insolvență a Galaxy Tobacco, fostă Societatea Naţională Tutunul Românesc. Este vorba despre firma care a fost reprivatizată la începutul anului 2004, cumpărătorul fiind consorţiul Tobacco 2003/UE, format din Galaxy Energy International şi CTS, societate care deține și fosta fabrică de țigarete din municipiul Târgu-Jiu. De altfel, firma, în urma unei majorări de capital, a fost preluată de compania InterAgro, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, afaceristul deținând 53,8% din acțiuni, ca participaţiile CTS Tabacco Limited şi CTS SRL să se reducă la 24,59%, respectiv 21,6%.

Declarație de creanță
Pe 23 martie, instanța din Capitală dă, după doar un termen, câștig de cauză, pe fond, creditoarelor, stabilind intrarea în insolvență a Galaxy Tobacco. Instanța “califică cererea formulată de către creditoarea CEREALCOM SA drept declaraţie de creanţă”, se mai arată în sentința ce poate fi atacată cu apel.
Despre succesul reputat în instanță de Cerealcom SA nu știa nimic însă, până ieri, tocmai acționarul majoritar al firmei, Roibu Dincă Petrișor. Acesta a explicat că nu cunoștea procesul deținut de acționarul Nicolae Sarcină, care are 49% din acțiunile societății, acesta explicând că firma mai are doar patru salariați, acesta trăind doar din închirieri. “Eu dețin 112.000 de acțiuni și 51% din Cerealcom SA. Nu știam de procesul în cauză, dar vă spun că domnul Sarcină, pe care nu l-am mai văzut de o lună de zile, a deschis, cu siguranță, acțiunea. Noi, la Cerealcom SA nu mai suntem decât patru oameni, trăim din închirieri. Silozul are deasupra antenele tuturor televiziunilor din țară, care ne plătesc chirie, și avem închiriate 3 magazii. Sarcină a dat în judecată pentru că firma Galaxy Tobacco are cu siguranță datorii către acesta”, a explicat consilierul municipal PSD.

La finalul anului trecut, potrivit presei centrale, Galaxy Tobacco SA avea datorii restante doar la bugetele statului în sumă totală de 277,5 de milioane lei (circa 62 milioane euro). Asta, în timp ce Ioan Niculae controlează compania printr-un offshore cipriot, Whitbread Holdings Limited. Firma trăia de mai mulți ani aproape exclusiv din închirierea de spații comerciale și industriale, după ce, în 2011, a fost oprită activitatea la ultima unitate de producție funcțională, Fabrica de Țigarete de la Sfântu Gheorghe, unde se produceau celebrele țigări populare Carpați. Acest lucru a dus la prăbușirea cu 95% a cifrei de afaceri a Galaxy Tobacco în acel an, de la 15,53 milioane de lei în 2010 la doar circa 820.000 de lei în 2011.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. ,,,,,Sarcină a dat în judecată pentru că firma Galaxy Tobacco are cu siguranță datorii către acesta”, a explicat consilierul municipal PSD.,,,,,, ???????? Mai nea Dinca , asta e de competenta DIICOTului , cum sa faci actiune din partea CEREALCOMului pentru datoriile lui Sarcina ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here