În prag de Crăciun/Pasionaţii de Off Road le-au adus bucuria familiilor din cătunele uitate de lume

Îşi duc traiul zilnic doar cu ajutorul social primit de la primărie ori din pensii de mizerie! Este vorba despre zeci de familii din cătune ale comunelor Bălăneşti şi Săcelu, acolo unde, la finele săptămânii trecute, un grup de pasionaţi de Off Road, oameni cu suflet mare, au decis să aducă mici bucurii în casele celor năpăstuiţi de soartă.

Zeci de pasionaţi de Off Road din Târgu-Jiu şi Bumbeşti-Jiu le-au călcat, duminică, pragul oamenilor din mai multe gospodării din sate uitate de lume din comunele Bălăneşti şi Săcelu. Drumurile din zonă au fost de mai multe ori călcate de roţile maşinilor 4 x 4 ale grupului, astfel că aceştia din urmă au decis că în prag de Sărbători este cazul să le facă mici bucurii sătenilor care abia îşi duc traiul de zi cu zi. Comunitatea şi-a dat în acest fel mâna, au cumpărat o serie de alimente care au ajuns cu mare drag la sătenii din Blidari şi Popeşti.

“Cu puţină bunăvoinţă, am decis să fim noi ajutoarele lui Moş Crăciun şi să aducem mici daruri pentru bătrânii şi familiile nevoiaşe din aceste sate. Auzisem că cei din aceste zone o duc greu, nu mai au copiii alături, majoritatea sunt vârstnici fără ajutor, şi am stabilit că putem face ceva pentru ei, deoarece de multe ori le călcăm plaiurile cu roţile maşinilor noastre”, a declarat unul dintre organizatori.

“Doar doi-trei oameni au un loc de muncă”
O mână de ajutor a fost astfel întinsă bătrânilor şi familiilor nevoiaşe care nu au avut cuvinte să le mulţumească pasionaţilor de Off Road pentru darurile primite. Preotul din comuna Bălăneşti a fost cel care i-a dus la casele năpăstuiţilor din Blidari pe cei din grupul de Off Road care au venit încărcaţi cu alimente. Potrivit duhovnicului, în acest cătun abia dacă mai sunt vreo 11-12 gospodării active, tinerii migrând deja de mulţi ani spre mediul urban, lăsându-şi acasă părinţii şi bunicii. “Şi acest drum din Blidari a fost până mai anul trecut nepracticabil. De multe ori, eu personal am bătut aceste străduţe cu primarul, am fost cu el în multe acţiuni şi am vrut să rezolvăm problema iluminatului şi a drumului care, atunci când ploua mult, te afundai în noroaie până la genunchi. Aici nici măcar apa nu este potabilă. Oamenii cumpără apă pentru a găti, deoarece cea din fântâni nu este una bună. Ei sunt nevoiţi să parcurgă kilometri întregi până la o sursă de apă potabilă, iar acest lucru este o corvoadă pentru majoritatea sătenilor, deoarece mulţi sunt deja bătrâni şi afectaţi de diverse boli. Eu sunt preot la Bălăneşti de 18 ani, însă am casă aici, în Blidari. Pentru oamenii de aici este greu şi cu aprovizionarea mai ales atunci când plouă ori ninge. Nu au nici măcar de unde să-şi ia pâine. În aceste case unde mai sunt 11-12 gospodării active nu mai sunt deloc copii mici, iar cei care au crescut au plecat la şcoli în oraş. Majoritatea sunt vârstnici; abia dacă sunt doi-trei oameni care au loc de muncă în Sadu”, a declarat preotul Constantin Bălăeţ.
Dacă sunt câţiva oameni la Blidari care trăiesc din ajutorul social, vârstnicii îşi duc bătrâneţile cu câteva sute de lei. “Am doar 400 de lei pensie. Nici nu mă mai gândesc să-mi cumpăr medicamente, deoarece trebuie să achit factura la curent, să iau butelie şi să cumpărăm apă potabilă. Apă în fântâni nu avem. Noi suntem nevoiţi să cumpărăm apa”, a spus cu tristeţe în glas o bătrânică, al cărei singur ajutor sunt vecinii.

Deşi are pensie bună, nu are un ajutor
În afară de cazurile localnicilor din Blidari care au primit alimente din partea celor implicaţi în acţiunea denumită “Umanitara 4 x 4”, mulţi alţi oameni s-au bucurat de micile daruri. “Sania” 4 x 4 a lui Moş Crăciun a făcut un alt popas în satul Popeşti din comuna Săcelu. Şi acolo sunt câteva gospodării care stau să cadă, porţile sunt încuiate cu lacăte, iar sătenii se miră ori de câte ori cineva din afara localităţii trec prin faţa caselor lor. La Popeşti l-am întâlnit şi pe Constantin Lăcătuşu, un vârstnic de 80 de ani, care este exemplul elocvent că deşi toţi avem venituri decente, viaţa nu îţi este uşoară dacă nu ai un sprijin din partea semenilor. Nea’ Costică spune că nu se înţelege bine cu vecinii, picioarele abia îl mai ţin, iar pensia de 1.500 de lei nu îi ţine totuşi de cald şi de singurătate: “Nu pot să merg, am nevoie de un ajutor, cineva care să mă îngrijească. Am pensie pentru că am muncit în minerit, însă tot am nevoie de cineva care să mă sprijine, deoarece nu mă mai ţin picioarele. E greu să-mi fac şi tratamentele. Ar trebui să merg la un ortoped, însă nu ştiu cum m-aş putea vindeca. Am un singur băiat stabilit în Timişoara care lucrează la televiziune. Nu vreau să merg acolo la el pentru că simt că încă mă pot descurca, doar că singura problemă este că mă dor genunchii, am gonartroză. Am mai fost şi la Băile Felix la tratament, cu bilet de la Casa de Pensii. Sunt pensionat de aproape 30 de ani. Casa în care stau este făcută de mine, doar că sunt singur. Trebuie să cobor în sat şi să iau microbuzul ori autobuzul pentru a ajunge în oraş. Am pensie bună de 1.500 de lei şi sunt pensionat de aproape 30 de ani. Din păcate, nu e lume bună aici la noi, la Popeşti. Mai am vecini care au venit la muncă aici, dar mai mult şi-au bătut joc de mine când i-am chemat să-mi taie lemnele. Nu am animale în curte, deoarece nu mă pot ocupa de ele. Totuşi mă ocup cât pot de agricultură, îmi pun şi eu într-o mică grădiniţă roşii, morcovi, de-ăstea. Carnea totuşi o cumpăr din oraş”. În ciuda problemelor de sănătate şi a faptului că deşi nu are un televizor în casă, pensionarul spune că mereu îi place să asculte la radio ştirile politice, fiind chiar interesat în această perioadă de cine va fi premierul ţării: “Mă interesează şi pe mine să aflu cine va fi premier. Sunt fericit totuşi că a ieşit PSD la alegerile ce au fost acum de curând. Am fost şi la vot, dar să ştiţi că tot cu PSD am votat. Nu am nici televizor să fiu la zi cu ştirile, dar, pentru mine, situaţia ţării este importantă”.

Grupul de Off Road din Sadu şi Târgu-Jiu au promis că acţiunile umanitare de acest gen vor continua şi chiar vor deveni o tradiţie, încântaţi fiind că au putut aduce bucuria, fie şi pentru scurt timp, pe feţele celor cu care soarta nu a fost aşa darnică.
Izabella Molnar