În ultima săptămână / Poliţiştii locali au efectuat peste 20 de verificări la agenţii economici

451

Lucrătorii din cadrul Poliţiei Locale Târgu-Jiu cu atribuţii în domeniul activităţii comerciale au efectuat, în perioada 02.11.2015 – 09.11.2015, acţiuni de verificare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi comerciale pe raza municipiului Târgu-Jiu şi a persoanelor fizice, în vederea prevenirii şi combaterii comerţului neautorizat sau care nu respectă normele generale de comerţ stabilite prin legi, ordonanţe, hotărâri de guvern sau hotărâri ale consiliului local.

În ultima săptămână au fost efectuate 24 de verificări la agenţii economici care desfăşoară activităţi comerciale pe raza municipiului Târgu-Jiu.
Controalele au vizat deţinerea acordurilor şi autorizaţiei de funcţionare, afişarea şi respectarea orarelor de funcţionare, deţinerea certificatelor privind încadrarea pe tipuri a unităţii de alimentaţie publică, afişarea preţurilor pe produsele comercializate, denumirea societăţii pe faţada clădirii, folosirea doar a spaţiilor autorizate în vederea efectuării de activităţi de genul comerţ de întâmpinare.

Sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale
Agenţii comerciali prinşi pe picior greşit au fost sancţionaţi. Astfel, în urma verificărilor efectuate în perioada 2-9 noiembrie, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 700 de lei. “Principalele abateri se referă la verificarea afişării datelor de identificare a programului menţionat în autorizaţia de funcţionare, comerţ în alte locuri decât cele special amenajate, neafişarea la vedere a aparatelor de măsurare a mărfurilor şi deţinerea buletinelor de verificare metrologică”, a confirmat Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu.
Lucrătorii din cadrul Poliţiei Locale Târgu-Jiu cu atribuţii în domeniul activităţii comerciale vor efectua verificări şi în perioada următoare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here