Încă 22 de angajări la Spitalul Judeţean de Urgenţă

585

După ce, recent, au fost scoase la concurs 18 posturi vacante, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a reuşit să obţină aprobările necesare pentru noi angajări. De această dată sunt disponibile nu mai puţin de 22 de posturi, între care unul de medic neurolog, trei de asistent la UPU şi altele.

Chiar în această perioadă, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se desfăşoară concursurile pentru ocuparea unui număr de 18 posturi vacante. Este vorba despre un post asistent medical principal la Secţia Chirurgie Generală I, un post asistent medical debutant la Secţia Ortopedie-Traumatologie, un muncitor calificat IV (liftier), două posturi de asistent medical debutant la Laboratorul de analize medicale, un post de asistent medical debutant la Secţia Neurologie, un post de asistent medical la Secţia Psihiatrie, un economist la Serviciul RUONS, două posturi brancardier la Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD, un post infirmier debutant la Secţia Pediatrie, un post registrator medical debutant la Serviciul de Statistică şi Informatică Medicală, un post îngrijitoare la Secţia ATI I şi unul la Pediatrie, două posturi infirmier debutant la Secţia Boli Infecţioase şi două posturi asistent medical la Secţia ATI I.

Noi angajări, în următoarea perioadă
Pentru că SJU Târgu-Jiu are nevoie, în continuare, de personal medical şi nu numai, conducerea unităţii a făcut demersurile necesare pentru aprobarea unor noi angajări, concursurile urmând a fi organizate în cel mai scurt timp. „Scoatem la concurs 22 de posturi vacante, între care: patru posturi de asistent şef la Ginecologie, Oftalmologie, Chirurgie Generală I şi Neonatologie; un medic la Neurologie; un asistent medical debutant la Compartimentul Nefrologie (în cadrul Secţiei Medicină Internă I); un asistent medical debutant la Secţia Medicină Internă II; un asistent medical debutant la cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriu; asistent medical debutant la Laboratorul de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie; asistent medical debutant la cabinetul de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială din Ambulatoriu; trei asistenţi debutanţi la UPU – SMURD; doi asistenţi la Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală; un asistent la cabinetul de Dermato-Venerologie; un asistent la cabinetul de Neurologie; un muncitor IV – legător manual; un post de îngrijitoare pentru Laboratorul de Analize Medicale; un muncitor IV – electrician; un post de infirmier la Oncologie”, a explicat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Potrivit aceleiaşi surse, cel mai probabil într-o săptămână vor începe înscrierile pentru noile posturi vacante.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here