Încă un concurs la IPJ Gorj

836

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează un nou concurs, de această dată pentru ocuparea funcţiei de şef al Biroului Tehnic, din cadrul Serviciului Logistic, cu recrutare din sursă internă. Examenul va avea loc pe 12 noiembrie, la ora 11.00, la sediul instituției şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecție, un interviu structurat pe subiecte profesionale.”Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. Interviul va fi înregistrat audio şi/sau video. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au obţinut aceeaşi notă, este declarat admis la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul de la proba interviu se depun în termen de 24 de ore de la afişare, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Înscrierile la concurs se fac personal, în zile lucrătoare, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj – Serviciul Resurse Umane, pe bază de raport până la data de 19 octombrie 2018”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Testarea psihologică a candidaţilor se va desfăşura la Centrul de Psihosociologie al MAI din Bucureşti, la o dată care va fi comunicată în timp util candidaţilor de către secretarul comisiei. În prezent, Biroul Tehnic, din cadrul Serviciului Logistic, este condus de Nicolae Militaru. IPJ Gorj organizează un concurs și pentru ocuparea funcției de șef al Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu. Instituția este condusă interimar de Robert Vigaru. Examenul se va desfăşura la sediul IPJ Gorj, pe 14 noiembrie 2018, începând cu ora 10.00.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here