Încă un reținut după scandalul de pe terasa clubului Caractere

1070

Al treilea suspect cercetat după altercația care a avut loc pe terasa unui club din Târgu-Jiu a ajuns, ieri, în arest, în timp ce ceilalți doi bărbați au fost eliberați după 24 de ore, fiind puși sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
”Cel de-al treilea participant la scandal a fost reținut de polițist și introdus în arest. Urmează să fie prezentat, joi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Scandalul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe terasa unui cunoscut club din municipiul Târgu-Jiu. Surse susțin că ar fi vorba de o reglare de conturi și că totul ar fi pornit de la bani. Victima din Dolj ar fi fost lovită cu pumnii și picioarele.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 01/02 septembrie, trei bărbați, de 26, 36 și 40 de ani, toți din Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat, de 32 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce se aflau în incinta unui local, din municipiu”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here