Incendiu la Tismana

874

Mansarda şi acoperişul unei case din satul Racoţi, din Tismana, au fost distruse de flăcări miercuri seara. Se pare că incendiul ar fi izbucnit din cauza unor scântei provenite de la un foc în aer liber lăsat nesupravegheat.

Pompierii au fost sesizaţi cu privire la izbucnirea incendiului în jurul orei 21:22, la faţa locului deplasându-se două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 2 Tismana.  „Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 2 Tismana, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui Ion M., în oraş Tismana, sat Racoţi. Intervenţia promptă a pompierilor militari a făcut ca incendiul să fie localizat la nivelul mansardei şi acoperişului. Intervenţia a durat aproximativ o oră”, a anunţat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. În incendiul, a cărui cauză probabilă a fost stabilită ca fiind „jar sau scântei provenite de la focul în aer liber lăsat nesupravegheat”, au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp, şi circa 10 mp din mansarda locuinţei, construite din lemn.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here