Încep pregătirile pentru 1 Decembrie!

618

Autoritățile locale din Târgu-Jiu și cele județene au purtat, ieri, primele discuții privind organizarea festivităților de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Spre deosebire de anii trecuți, când manifestările se organizau în Piața Prefecturii, în acest an, acestea vor fi organizate în zona Coloanei Infinitului. ”Am început să discutăm împreună cu cei de la Consiliul Județean despre pregătirile de 1 Decembrie, modul în care se organizează, locația pe care o vom avea de data aceasta. Este vorba despre zona din fața Coloanei Fără de Sfârșit, acolo se vor organiza toate evenimentele de zi, seara urmând ca ulterior spectacolul să se organizeze în fața Prefecturii și a Consiliului Județean. Parada și tot ceea ce presupune partea de sărbătorire a evenimentului o facem la Coloana Infinitului, pe Calea București. Și Primăria și Consiliul Județean are sume alocate pentru acest eveniment, a rămas acum în funcție de necesități să vedem cum ne vom împărți. Acolo vor fi nesemnificative sumele pe care le alocăm pentru că este vorba doar de parada militară și a celorlalte unități de pe raza județului Gorj. Mâine (n.r. astăzi) va avea loc o ședință în care reprezentanții Instituției Prefectului, Consiliului Județean și ai Primăriei se vor întâlni la o masă rotundă pentru a pune la punct detaliile legate de acest eveniment”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu. În ceea ce privește cheltuielile cu organizarea evenimentelor de Ziua Națională a țării, acestea vor fi împărțite între Primăria Târgu-Jiu și Consiliul Județean. De asemenea, autoritățile vor organiza și în acest an tradiționala masă de 1 Decembrie, la un restaurant din municipiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here