Încep probele orale şi inspecţiile la clasă, în cadrul examenului de Titularizare

499

Aproximativ 31.000 de cadre didactice s-au înscris pentru a susţine examenul de titularizare, a precizat Ministerul Educaţiei. În perioada 10 mai-29 iunie se vor desfăşura probele orale şi inspecţiile la clasă, iar pe 11 iulie va avea loc proba scrisă.

Potrivit Ministerului Educației, au fost publicate aproximativ 4.500 de posturi didactice vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, din care peste 3.300 în mediul urban şi 1.140 în mediul rural.

Rezultatele vor fi afişate pe 17 iulie, iar notele finale, în urma contestaţiilor, vor fi comunicate pe 24 iulie.

Conform metodologie de examen, pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru a fi angajaţi pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota cinci atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

În 2017, în Gorj, rata de promovare a examenului de titularizare a crescut cu 2.14 procente după reevaluarea lucrărilor contestate, astfel încât 42,78 % dintre candidaţi (160) au obţinut note egale sau mai mari de 7.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here