Începe războiul!

429

Pandurii întâlnește în două meciuri oficiale consecutive, în mai puțin de două săptămâni, pe Dinamo, echipă căreia în primăvară i-a administrat trei înfrângeri. Meciurile de acum nu vor semăna cu cele de atunci, este convinsă toată lumea, însă suflarea gorjeană vrea același tip de rezultat.

După două meciuri în care a ieșit pe plus, câștigând la Botoșani și remizând acasă cu CFR Cluj, Pandurii caută să continue seria pozitivă câștigând și în fața câinilor roşii. Misiunea este dificilă, mai ales că trupa din Ștefan cel Mare este neînvinsă în acest campionat: “Întotdeauna meciul care urmează e cel mai important, dar de data aceasta meciul din campionat cu Dinamo chiar este cel mai important. Acum este mai important decât cel din Cupa Ligii. Noi pregătim cu încredere acest joc, vrem să obținem toate cele trei puncte și asta trebuie să facem. Tot ce ne dorim noi este să le provocăm celor de la Dinamo prima înfrângere. Asta ar însemna practic, încă un pas mare spre îndeplinirea obiectivului”, a declarat Edi Iordănescu.

Adversar motivat și determinat
Pentru Edi Iordănescu meciurile din prima parte a anului, când Pandurii a câștigat de trei ori în tot atâtea întâlniri, nu mai au o foarte mare relevanță. Ele pot constitui cel mult o doză bună ce moral, însă și dinamoviștii au un moral bun dat de rezultatele din acest debut de campionat: “Întâlnim o echipă care are un debut de campionat foarte bun, un adversar care până în momentul de față este neînvins, mai mult, are cea mai bună apărare din Liga I cu doar 2 goluri primite în 8 etape. Iar asta înseamnă că Dinamo are și organizare de joc. Plus că fiind în fruntea clasamentului, are cum să nu îi confere un moral și un tonus deosebit. Deci sunt sigur că vom întâlni o echipă determinată. Chiar dacă și pe noi ne motivează ultimele 3 rezultate directe din sezonul trecut, sunt sigur că acum vor sta lucrurile altfel. Contează mai puțin ce a fost, datele problemei vor fi cu totul altele, sâmbătă”, a mai spus antrenorul Pandurilor. Nistor, căpitan al Pandurilor la ultimul meci, crede că echipa gorjeană avea mult mai multe șanse dacă evolua la Târgu-Jiu, în condițiile în care partida se joacă la Severin, mijlocașul vede un meci echilibrat, deschis oricărui rezultat: “Îmi plac foarte mult meciurile cu Dinamo. Sunt puțin dezamăgit că nu se joacă la Târgu-Jiu pentru că, cel puțin eu, nu aveam niciun fel de emoție, cred că cele trei puncte erau deja la noi. Din păcate jucăm pe un teren neutru, la Severin. Sper ca suporterii de la Severin să fie alături de noi și să ne încurajeze din primul până în ultimul minut și să câștigăm cele trei puncte. Au primit doar două goluri, sunt neînvinși, au o echipă destul de bună și un antrenor foarte bun, cu multe meciuri în Liga 1, dar cred că diferența o vom face noi, jucătorii, și sper să câștigăm. Îmi doresc nespus de mult. Cine va greși mai puțin va avea câștig de cauză. Șansele sunt egale”, a declarat Nistor la conferința de presă de dinaintea meciului cu Dinamo ce contează pentru etapa a IX-a a Ligii 1.

Pandurii Târgu Jiu – Dinamo București
Stadion „Municipal”, Drobeta Turnu Severin
Sâmbătă, ora 21:00
Echipe probabile:
Pandurii: Stanca – Ungurușan, Vasco, Filippetto, Momcilovic – Anton, Droppa – Hora, Răduț, Nistor – M. Roman. Antrenor: Edi Iordănescu.
Dinamo: Cerniauskas – Fai, Nedelcearu, Mevlja, St. Filip – Vojnovic, Șerban – Gavrilă, Rotariu, C. Matei – Essombe. Antrenor: Mircea Rednic.

“De fiecare dată trebuie să fi precaut când joci contra lor pentru că pot surprinde. Au început bine campionatul, au un antrenor cu mare experienţă, au jucători foarte atractivi. Au primit doar două goluri, ceea ce este de apreciat. Ne aşteaptă un meci greu”, Narcis Răducan, președinte Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here