Inculpatul Ciobotărică, audiat în fața instanței

540

Procedurile judiciare au fost complete, ieri, pentru a permite audierea lui Laurențiu Ciobotărică în procesul în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA alături de Daniel Antonie și Dorina Jianu. Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia era singurul dintre inculpați care nu fusese audiat până acum, el rezervându-și încă de la începutul procesului dreptul la tăcere. În fața instanței, Ciobotărică a explicat că a uzitat de dreptul respectiv tocmai pentru a putea înțelege ce s-a întâmplat în jurul său și cum a ajuns să fie pus sub acuzare pentru ceva ce el nu consideră a fi de natură penală. Acum, după audierea tuturor martorilor, fostul director general a menționat că nu recunoaște acuzațiile ce îi sunt aduse, cu privire la acordarea ilegală în Directoratul CEO a unor plăți compensatorii pentru fostul director Aurel Medințu pentru ca acesta să plece din companie.
Ciobotărică a declarat că venise în companie de doar câteva săptămâni și acceptase postul la recomandarea lui Cristian Radu, fostul președinte al Consiliului de Supraveghere din CEO. Cei doi au avut o discuție în care Ciobotărică i-ar fi precizat acestuia că urma să îi acorde lui Medințu plăți compensatorii în baza prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă. “Dragă Laurențiu, fă toate diligențele pe care le consideri necesare”, i-ar fi spus Cristian Radu lui Ciobotărică, deși în fața instanței fostul președinte al CS-ului a declarat cu totul altceva, atunci când a fost audiat ca martor. Ciobotărică a dat și exemplul altor directori din CEO care au plecat din companie cu încasarea unor plăți compensatorii și pentru care nu s-a făcut nicio anchetă penală. Mai mult, el a menționat că de problemele respective ar fi trebuit să se ocupe Comitetul de Nominalizare și Remunerare, care nu exista însă la vremea respectivă în CEO. CNR a fost înființat în cadrul Complexului Energetic Oltenia în iunie 2016, la o lună după ce Ciobotărică, Jianu și Antonie au fost reținuți pentru 24 de ore și plasați ulterior sub control judiciar.
Pe parcursul audierilor fostul director general a mai declarat că nimeni din Consiliul de Supraveghere al CEO nu a făcut până acum vreun demers pentru a recupera banii care se consideră a fi fost acordați ilegal lui Medințu, ceea ce poate însemna că CS-ul și-a asumat decizia luată de Directorat în 22 decembrie 2015. Aurel Medințu a încasat atunci circa 130.000 de lei drept plăți compensatorii pentru a părăsi definitiv compania, procurorii DNA susținând că nu membrii Directoratului aveau dreptul să ia o asemenea decizie, ci Consiliul de Supraveghere. Ciobotărică a declarat în fața instanței că discuțiile directe pe care le-a avut cu Medințu au fost ca între “două părți”, așa cum a avut de fiecare dată și cu alte persoane care au părăsit CEO și au primit sume compensatorii, fără să existe vreo anchetă care să îl incrimineze pentru așa ceva.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here