Scriitorul Vasile Andru, Coordonator al Centrului Român de Practică Isihastă, a susţinut la Târgu-Jiu un microstagiu inițiatic în Isihasm, în perioada 10-12 iunie. Amfitrionul acţiunii a fost Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în cadrul manifestării culturale „Meditaţii la Masa Tăcerii”.
Vasile Andru, după cum mărturisea, are două existenţe: una la vedere, scrisul, şi una secretă, practica liniştii (Isihasmul). Tainele acestei practici le împărtăşește şi râvnitorilor – cum îi numește pe posibilii discipoli.
Temele abordate de Vasile Andru în cadrul conferinţei-atelier de la Târgu-Jiu au fost: binefacerile medicale ale meditaţiei, isihasmul şi stările superioare de conştiinţă, accesul la subconştient şi clarviziunea.
În sală, numeroşi participanţi („lume multă cu feţe frumoase şi senine, venită să afle ce este Isihasmul!”, spunea maestrul), atât târgujieni, cât şi membri ai Grupului de Practică Isihastă „Oratio Mentis” care s-au deplasat special de la Bucureşti să aprofundeze isihasmul în acest topos Gorj, câmp particular de vibraţie, dat de capodopera lui Brâncuşi, de mănăstirile din zonă (Polovragi, Lainici şi Tismana) şi sfinţii acestora (Sf. Nicodim de la Tismana şi Sf. Irodion de la Lainici).
Conferinţa-atelier s-a bazat pe cunoașterea Filocaliei și pe experienţa îndrumătorului Vasile Andru, aşa cum a fost deprins de la mentorii săi: arhim. Calinic Cărăvan din Lainici, arhim. Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus şi arhim. Petroniu Prodromitul la Athos. A fost și o introducere pentru debutanți: „Isihasm” provine de la cuvântul grec hesychia („linişte”) şi este o practică spirituală „a liniştii văzătoare”, acea liniște care este „un arhitect al personalității”.
Isihasmul are două accepţii: una „populară” şi o alta „neptică”. Se face distincția între (1) oratio mentis, rugăciunea de toată vremea pentru paza minții, și (2) isihasmul propriu zis care are trei faze: purificativă, iluminativă și unitivă. De la aceste distincții începe iniţierea în isihasmul cel tainic.
Isihasmul este, în esenţă, o practică meditativă. Cuvântul „meditaţie” provine de la latinescul „medeor” care înseamnă „a mântui”, dar şi „a vindeca”, „a tămădui” (şi de aici derivă şi cuvintele „medicină” şi „medicație”). Aşadar, meditaţia reprezintă în principal „o vindecare”, a sufletului şi a trupului deopotrivă.
Indiferent în ce tradiţie ne aflăm, meditaţia înseamnă oprirea temporară a agitaţiei mentale, tăcerea gândurilor. Sub acest aspect există o deosebire şi între isihast şi filosof, deoarece primul are „liniştea” dobândită printr-un exerciţiu de practică isihastă.
Vasile Andru este, de peste două decenii, promotorul neoisihasmului. Termenul neoisihasm i-a fost sugerat de părintele Teofil Părăian în 1994. Neoisihasmul este un isihasm al timpurilor noastre și un isihasm cu mirenii. În esență, el este o transmitere fidelă a isihasmului athonit, tradițional. Înnoirea ar consta în lansarea acestei practici în mediul laic, cu o adaptare la condițiile practicii în lume, nu la pustie. Ca lucrare, ni s-au prezentat „paşii” care trebuie urmaţi pentru a obţine „liniştea” spirituală. Aceștia sunt expuşi în cartea sa Isihasmul sau meșteșugul liniștirii (Editura Herald, 2015) și nu-i mai prezentăm aici. De altfel, Vasile Andru ne spune că această practică se numește și crypte ergasia, adică lucrare tainică. Ea nu se povestește, ea se deprinde exersând, prin transmisie directă de la îndrumător la discipol.
Notăm doar ceea ce se poate spune. În faza zisă purificativă, se repetă un stih sau o formulă, adusă de la Muntele Athos: Kyrie Iisou Christe, eleison me. În primele două zile s-a repetat stihul în grecește, a treia zi am repetat în românește. Detalii precum: începutul cu Rugăciunea Domnească, metaniile, poziţia corporală, modul repetării formulei, sincronizarea cu respirație ș.a. pot fi transmise numai practic, de către îndrumător, nu pot fi povestite aici. În timpul repetării stihului este important „să simţi prezenţa lui Iisus Hristos lângă tine”; cu cât simţi mai intens, cu atât rezultatul va fi mai puternic (au fost semnalate chiar vindecări miraculoase la cei care au reuşit să simtă „palpabil” prezenţa divină, spunea îndrumătorul). În fază purificativă gândurile tac, ca să „vorbească” Dumnezeu .
La fel, nu poate fi povestit pasul numit „coborârea minții în inimă”: el trebuie practicat cu îndrumare. Spunem doar că atenţia trebuie să fie pe inimă și „unde este atenţia acolo este şi mintea”. Se obţin multe beneficii spirituale, dar și medicale, pentru corp, minte, ființă. Faza iluminativă este destăinuită numai în anumite condiții, după testarea unor progresii în pratică, și mai ales după ce practicianul a cunoscut „despătimirea”. Despre acest pas nu se poate ţine un „discurs”, deoarece el trebuie practicat cu îndrumare.
La fel, episoade precum „ascultarea divinului”, introspecția sau „oglindirea lăuntrului”, întâlnirea cu negativitatea sau pozitivitatea din tine (în acest sens părintele Teofil Părăian spunea: „în rugăciune mă întâlnesc adesea cu negativitatea din mine”), dar și avertizarea de evitare a unor fenomene mentale iluzorii care apar în fazele avansate ale practicii.
Şi mereu apelul la principiul nepsis: trezie/trezvie sau sobrietate. Termenul grec „nepsis” apare în Noul Testament în Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru (5:8), în formă de verb la imperativ, ca o chemare urgentă la vigilenţă şi la trezie: „Fiţi treji, privegheaţi” (se ştie că părinţii filocalici erau numiţi „neptici”). În practica isihastă, nepsis ține de pasul spre faza iluminativă. Starea neptică este considerată ca fiind „prima iluminare”, dintr-un crescendo, care pornește de la iluminarea așa zis „naturală”.
Ofranda simbolică de la sfârșitul exercițiului, cu efectele ei de fixare și extindere a conștiinței, la fel, nu se povestește ci se exersează cu îndrumare. Maestrul afirmă că în ADN se înscriu evenimentele şi emoţiile puternice, pozitive sau negative, pe care le-am trăit sau făptuit. Datorită acestor înregistrări în ADN-ul uman („biblioteca genetică”), se poate vorbi despre un „cumul de faptă bună”, care, controlat, poate să precumpănească asupra unui cumul de erori. Și cum „bucuria este un arhitect al personalităţii”, ea trebuie cultivată mereu, indiferent de circumstanţe: să obții o mulțumire constantă.
Sorin Lory Buliga
