Radu Cârstoiu e numai inimă şi aceasta pentru că anticii gândeau că centrul iubiri se află în inimă. Cum de altfel gândeşte şi azi orice copil. Dar dacă mă uit la Radu Cârstoiu mi se pare că e mai înalt cu puţin, treacă de la mine, cu un centimetru de sensibil, dar cu atât numai şi ajunge în vârful bradului.
Unde se află un paradis în care Dl. Radu Cârstoiu creşte un căţel pe care ca să-l aducă pe pământ la numit Floricel. Şi cum fiecare mai mic sau mai mare, după vârstă dar şi ca înălţime ne place să ne jucăm cu căţeii, Radu Cârstoiu se joacă şi el cu Floricel într-o lume plină de concret. La care participă şi alţii că doar n-aţi vrea dumneavoastră să avem numai noi oamenii lumea noastră şi căţeii şi alţii ca ei să nu aibă lumea lor. Floricel ne invită mai întâi în lumea lui, o lume care l-a adoptat fiindcă „în alb şi negru e pătat” şi dacă ar fi şi eu ceva de la mine să pui în plus sau minus seamănă cu mama lui. Cât despre tată e orfan, dar, să nu credeţi, nu-i un câine de maidan. Ci e un câine de „ogradă” cum toată lume în carte o să vadă şi e prieten cu un purceluş, că-i iarnă şi „ferestrele cu ochi de sticlă,/ porniră a tremura de frică/”. Dar, ca şi-n orice povestioară, într-o zi a venit şi-o primăvară cu muguri, iarbă şi cu gâze şi păsări migratoare, rândunici, cucul, iezii şi o „moţată ce cântă-în argou şi-l mai răsfaţă cu un ou şi o cioară, neagră la cătare” n-ar vrea să fure un ou sau un pui ca să-l pună la frigare”, dar Floricel încarcă puşca „n-o să permită orişicui să prade în ograda lui”, ce s-a întâmplat cu acea cioară citeşte mai departe domnişoară” Şi în ogradă e şi un cocoş care alungă-n iarnă frigu’, căutând cum numai el ştie cucurigu. Aici povestea cu răzbelul şi peste mine a doborât cerul, că dacă-aş fi-ntre noi să spui şi eu la mulţi le-aş dărui câte-un cucui. Că am şi eu la mine în ogradă un cocoş cu creastă creaţă. Da îl ţin să mă trezească în fiecare dimineaţă că altfel toate ar dormi mai mult c-o zi, şi poate când vom fi bătrâni de ne-om trezi. Mă rog, dar ţie asta îţi e vrerea şi eu nu vreau să-ţi schimb părerea. Pentru că aşa cum spui „apa mai este udă ţi orice găină „e zăludă”, dar cine-i spune-mi e de vină”, cel care pune ouăle sub o găină decât cel căruia îi place vinul şi vrea să-şi schimbe şi el destinul la raţe curci ca şi la gâşte, povestea asta presupun că ştii ni se trage de la taţi de când cu cucul. Însă te iert, m-am cam lungit cu vorba, mai sunt şi alte animale, e veveriţa, urechiatul-iepuraş care de frică cică are coada mică şi o broscuţă, „matracuca” să-i facă baie-n apa lui „tătuca” şi nişte peştişori pe care doar să-i pupi pe obrăjori. Domnule Radu, căţelul tău e cam feroce şi uneori îşi arată colţii chiar cât zece şi scoate sabia de lemn precum şi tu pe când erai numai puţin oleacă de un metru. Şi cum despre o carte de poezii, cu atât mai mult despre „Lumea lui Floricel”, căţel cam râzgâiat puţin, precum toţi mai mari sau pitici crescuţi de bunici. Te rog să-l duci la spovedit pe Floricel mai înainte de a-i da lapte din ibric.
Ion Căpruciu
N.R. Reamintim că astăzi, la ora 17, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj găzduieşte lansarea cărţii-album „LUMEA LUI FLORICEL” creată de poetul dr. Radu Cârstoiu, la care sunteţi invitaţi. Sala de lectură „Mihai Eminescu” este suficient de încăpătoare, stimaţi cititori(Ion Predoşanu)
