Inspectoratul Teritorial de Muncă anunţă sancţiuni mai mari pentru munca nedeclarată

490

Vremuri grele pentru angajatorii gorjeni care mai practică munca nedeclarată, fără forme legale! George Romanescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, a anunţat, ieri, faptul că din luna august s-a mărit cuantumul sancţiunilor aplicate firmelor din judeţ pentru munca nedeclarată.

În Monitorul Oficial al României Partea I n.644 din 07.08.2017 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 53 din 04.08.2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii. Aceasta a intrat deja în vigoare. Prin actul normativ au fost aduse noutăţi în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate pentru munca nedeclarată, în sensul că acestea s-au majorat. Angajatorii gorjeni trebuie să ştie că sancţiunile pentru munca nedeclarată sunt: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată; primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cu amendă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată; primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat, cu amendă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată; primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, cu amendă de 10.000 de lei pentru fiecare persoană identificată; încălcarea prevederilor de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc, cu amendă de 10.000 de lei. Potrivit noii legi, angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc. De asemenea, angajatorul este obligat să ţină la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru. Nu în ultimul rând, angajatorul are obligaţia de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru. Şeful ITM Gorj a menţionat că deja au fost aplicate sancţiuni mai mari în cazul angajatorilor găsiţi că aveau la muncă persoane fără forme legale de angajare. Acesta a precizat că sancţiunile în cuantum de 20.000 de lei, dar care sunt plătite de angajatori în termen de 48 de ore pot fi achitate la jumătate. De asemenea, în cazul persoanelor prinse muncind la negru cuantumul amenzilor a rămas acelaşi şi anume sancţiunile aplicate acestora sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here