Sub titlul Întâlniri la arlechin, la Editura Centrului de Presă Oltenia din Târgu-Jiu a apărut un nou volum conceput şi realizat de George Drăghescu. Autorul este actor în trupa Teatrului ”Elvira Godeanu”. Este poet cu vreo cinci plachete de stihuri de mare sensibilitate, apărute de-a lungul anilor şi jurnalist. Unul neobosit, care şi-a pus o vivace semnătură în multe publicaţii, mai ales locale, şi care face totodată o figură singulară prin curajul de a duce până la ultime consecinţe pasiunea aceasta şi a scoate o liliputană „Ceaşcă de cafea”, revistă lunară, literară şi artistică, faimoasă de-acum, pe care o oferă celor pe care îi simte aproape de sufletul lui de poet, de artist, de cetăţean al urbei. Am… savurat şi eu câteva „ceşti”, cu satisfacţia că mi-au fost servite chiar de autorul lor şi am putut aprecia şi calitatea colaboratorilor şi a subiectelor alese. Am rămas de atunci cu acea ”aromă” a plăcerii lui George Drăghescu de a se întâlni şi a comunica cu semenii. Uneori vorbesc mai ales privirile lui vii, radiante. Din această neţărmurită desfătare a spiritului, s-a născut cu siguranţă şi noul volum. Din voluptatea lui de a iscodi, de a asculta, de a afla… De a împărtăşi emoţia câtorva clipe cu personalităţi ale vieţii teatrale cu care a avut ocazia să vină în contact.
Cartea cuprinde 33 de interviuri cu actori, mari actori ai scenei româneşti, alături de câţiva regizori şi cronicari de primă mărime. Pe cei mai mulţi autorul i-a întâlnit când aceştia au ajuns în oraşul său, în intervalul 1992–2013, în câte un turneu sau la vreun festival, unde au împărţit pentru un ceas ori două bucuria aceleiaşi scene pe care o slujeşte George Drăghescu de ceva ani buni, a aceluiaşi teatru ca un pol activ şi important al vieţii culturale din Târgu Jiu. Sunt interviuri pe care aş putea să le numesc neconvenţionale, foarte scurte, concentrate după acelaşi îndemn al lui non multa, sed multum, ca şi în cazul „Ceştii de cafea”. Un compendiu de… suflet artistic. George Drăghescu se apropie de cei intervievaţi cu respect, aproape cu o evlavie pe care i-o simţi printre rânduri cunoscându-i firea delicată şi în acelaşi timp înclinată spre o înaltă angajare pentru subiecte culturale. Păstrează unele întrebări de la un interlocutor la altul, când chestiunea îl preocupă intens şi ţinteşte precis atât zone care ţin de tainele meseriei, cât şi o problematică a artei şi a artistului în societate, în general, aspecte de moment ale unei lumi artistice căreia îi aparţine şi de ale cărei interogaţii este sincer frământat. Întrebările lui sunt directe şi simple, iar asta deschide porţile sufletului celor intervievaţi.
Este o carte pe care, dacă ai început să o citeşti, te captivează, nu o poţi lăsa din mână. Şi după un ceas de lectură îţi dai seama că ai avut, în doar 80 de pagini format mic, o panoramă a teatrului nostru din ultimele două decenii, cu chestiuni ce ţin de destinul, formarea, traseul artistic şi cunoaşterea de sine a celor intervievaţi, de public şi de soarta însăşi a breslei, un puzzle în tuşe ferme care ţi se aranjează şi tot rearanjează în minte. Fiecare filă este o mărturie preţioasă, unică, în câteva rânduri şi câteva gânduri, uneori chiar cu valoarea unei dezvăluiri inedite.
Teatrul înseamnă clipa! Or, cine să ştie mai bine ca un actor cum se simte această efemeritate? Poate da asta cumva impulsul de a… lupta cu timpul care curge? Şi dacă timpul a trecut, ireparabil, oamenii care rămân, cât mai rămân, pot vorbi despre acel timp, regăsit oarecum… Astăzi când interviurile adunate an de an în sertarul răbdător al autorului au fost încredinţate tiparului, lectura unora dintre ele se îmbogăţeşte cu un parfum sporit când mărturia vine de la cei care sunt de-acum istorie, o foarte preţioasă istorie a scenei noastre, când cel intervievat mai ieri, trecut acum spre cele veşnice, se numeşte Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuţă, Ileana Berlogea, Ion Cojar, Silviu Stănculescu, Dem Rădulescu, Ernst Maftei…
Interviurile au evident temperatura prezentului, a unui arzător prezent cândva, dar, tocmai prin aceasta, sunt şi vor rămâne o pagină de valoroasă istorie a scenei. O istorie care se scrie mereu. La care George Drăghescu îşi aduce acum o nouă contribuţie după antologiile sale în care a mers pe urmele pasiunii literare împărtăşite de unii slujitori ai Thaliei, volume intitulate Un actor, o poezie, Masca de cerneală, Actorul şi epigrama. Cred că se poate spune că la acest nou volum, ca şi la acelea, a trudit dintr-un imbold adânc şi o înţelegere de artist înnăscut.
Mariana Ciolan
