Grigorie Petre: “Am făcut tot posibilul să prioritizăm investiţiile în funcţie de nevoile populaţiei din Plopşoru”

984

Grigorie plopsoruEdilul comunei Plopşoru a reuşit să realizeze numeroase proiecte de investiţii pentru localitatea pe care o conduce de 12 ani. Totuşi, Grigorie Petre consideră că mai are încă multe planuri pentru această localitate, motiv pentru care intră în cursa electorală pentru cel de-al patrulea mandat de primar.

El nu se teme de niciun potenţial contracandidat şi spune că şi-ar dori să aibă contracandidaţi valoroşi din punct de vedere al moralităţii. Fiind doctor în domeniul ştiinţelor inginereşti, Grigorie Petre ştie foarte bine de ce are nevoie pentru ca un sistem să funcţioneze exact ca un mecanism ingineresc. În acest sens, pentru viitorul său mandat, edilul subliniază faptul că ar fi nevoie şi de un Consiliu Local cât mai omogen, alcătuit din consilieri care să facă parte din aceeaşi formaţiune politică cu a primarului şi care să susţină proiectele de hotărâre iniţiate de către acesta. Despre toate acestea, dar şi despre planurile pentru viitorul său mandat de primar al comunei Plopşoru ne-a vorbit chiar Grigorie Petre.

Reporter: Sunteţi mulţumit de acest mandat?

Grigorie Petre: Nu este uşor să fii primar în Opoziţie, mai ales în condiţiile de astăzi, şi nu eu trebuie să fiu mulţumit de acest mandat, ci cetăţenii comunei Plopşoru. În ceea ce mă priveşte sunt onorat că cetăţenii comunei mi-au încredinţat această misiune pentru că ne-a fost destul de greu cu această criză, prin care am reuşit totuşi să trecem şi să executam câteva proiecte mult aşteptate de locuitori. Şi mă refer nu numai la cele două sisteme de alimentare cu apă potabilă, ce vor fi puse în funcţiune luna aceasta şi care vor alimenta satele Deleni, Piscuri, Izvoarele, Ceplea, Broşteni,Cursaru, Broşteni de Sus, ci şi la reabilitarea şcolilor, a bisericilor şi aici putem să menţionăm şi Biserica „Sfinţii Împăraţi” din Ceplea, pentru care a sosit momentul când locaşul acestei Sfinte Biserici să devină sfânt şi sfinţit, destinat cultului divin, prin actul de sfinţire, care va avea loc în ziua de 19 mai 2012 .

Rep.: Ce credeţi că le-ar mai trebui cetăţenilor din comună?

G.P.: Cetăţenii comunei Plopşoru au nevoie de un Consiliu Local cât mai omogen, alcătuit din consilieri care să facă parte din aceeaşi formaţiune politică cu a primarului şi care să susţină proiectele de hotărâre iniţiate de către primar la solicitarea cetăţenilor şi am să vă dau un exemplu concret. Am reuşit în acest an să promovez în cadrul Programului prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public, din mediul rural, două proiecte care s-au calificat pentru finanţare, iar consilierii locali ai PDL au refuzat să aprobe un proiect de hotărâre promovat de primarul comunei, în acest an în cadrul a şapte şedinţe de consiliu, care viza trecerea din domeniul public în domeniul privat a celor două cămine culturale, cerinţă obligatorie specificată în „Ghidul operaţional pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale din mediul rural”, votând astfel împotriva intereselor cetăţenilor comunei Plopşoru.

Rep.: Consideraţi că a început campania electorală?

G.P.: Un primar adevărat nu ar avea nevoie de prea multă campanie electorală dacă Guvernul ar repartiza sumele alocate pentru toate localităţile în mod egal. Deşi am fost permanent blocat la capitolul investiţii, deoarece Guvernul a alocat sursele de finanţare exclusiv şi cu un scop vădit electoral către unităţile administrativ – teritoriale conduse de către primari PDL, în comuna Plopşoru am făcut tot posibilul să prioritizăm investiţiile în funcţie de nevoile populaţiei şi anume: executarea celor trei sisteme de apă potabilă, asigurând astfel populaţia cu cel mai vital element – apa, care ani de zile a fost poluată, ajungând în situaţia cu concentraţiile compuşilor azotului ridicate; astfel am reuşit în anii anteriori punerea în funcţiune a sistemului de apă potabilă în satele: Olari, Plopşoru, Sărdăneşti, Văleni, iar în acest an punerea în funcţiune a sistemului de alimentare cu apă în satele: Izvoarele, Ceplea, Broşteni, Cursaru, Broştenii de Sus, precum şi a sistemului de alimentare cu apă a satelor Deleni şi Piscuri.

Rep.: Cum credeţi că va fi campania electorală propriu-zisă din acest an?

G.P.: Având în vedere că în structura politică locală nu s-au produs schimbări majore mă aştept ca din partea PDL să am parte de aceeaşi campanie murdară, bazată pe minciună şi jigniri fără limite, campanie care de fapt s-a manifestat şi pe parcursul celor patru ani de mandat, atât în mod public, cât şi în Consiliul Local, lovindu-mă de respingerea consilierilor PDL prin votul dat permanent sub impulsul unor sentimente negative, fără niciun fel de justificare împotriva unor proiecte publice locale ce vizează crearea de bunăstare pentru cetăţenii comunei Plopşoru.

Rep.: Aveţi contracandidaţi valoroşi?

G.P.: Pentru echipa din care am făcut parte în fiecare campanie electorală sistemul de valori a fost cu totul altul decât cel al contracandidaţilor noştri, iar campaniile murdare de care am avut parte şi de care am parte şi în prezent spun totul şi nu mai necesită alte lămuriri. Totdeauna un primar valoros îşi doreşte să aibă contracandidaţi valoroşi din punct de vedere al moralităţii comune care se bazează pe un sistem de reguli sau principii care trebuie considerate ca obligatorii de către toate persoanele. Influenţele familiei şi ale părinţilor trebuie dublate cu cele ale factorilor din afară, astfel cu cât omul este mai bine integrat într-un grup de prieteni, cu atât îşi va dezvolta mai puternic o morală a reciprocităţii, care validează de fapt adevărata dimensiune a comportamentului său moral autonom.

Rep.: Vă temeţi de vreun potenţial contracandidat?

G.P.: Teama şi frica sunt sentimente nocive ce pot constitui un adevărat duşman al visurilor noastre de succes. Niciodată nu m-am lăsat dominat de gânduri bazate pe teamă şi frică faţă de cineva sau de ceva anume legat de activitatea mea de primar. De mic copil am fost crescut într-un mediu natural, sănătos şi încercat de greutăţi, dar cu un spirit liber dominat de curajul de a fi mereu în faţă. Odată ajuns primar trebuie să recunosc că aceste straturi create în spate m-au ajutat atunci când adversarii mei politici fără motive m-au jignit, criticat sau respins, să nu le creez aceeaşi durere, ci dimpotrivă să fac numai fapte bune, fapt ce mi-a modelat şi consolidat personalitatea.

Rep.:Aveţi emoţii pentru alegerile din iunie? Care credeţi că va fi rezultatul scrutinului, la Plopşoru?

G.P: Nu m-am lăsat niciodată copleşit de emoţii în alegeri, iar în ceea ce mă priveşte, rezultatul va fi pe măsura aşteptărilor, deoarece am constatat din consultările cu cetăţenii că şi aceştia sunt convinşi că numai dacă vor vota şi lista de consilieri a USL cu care mă voi prezenta şi vom câştiga peste două treimi din numărul consilierilor locali, vom evita în următorul mandat să ne confruntăm cu blocarea de către un grup de consilieri rău intenţionat a proiectelor pe care le iniţiază primarul împreună cu cetăţenii comunei Plopşoru.

Rep.: Ce obiective şi proiecte aveţi pentru viitorul mandat?

G.P.: Investiţiile pe care le am pentru viitorul mandat fac parte din portofoliul meu de proiecte şi sunt cuprinse în strategia de dezvoltare economico-socială şi de mediu a comunei Plopşoru pentru perioada ce urmează şi aici putem să enumerăm: Sistem de canalizare apă menajeră satele: Olari, Plopşoru, Sărdăneşti, Văleni, Izvoare, Ceplea, Broşteni, Cursaru, Broştenii de Sus; Extindere sistem de colectare selectivă deşeuri reciclabile şi transport din gospodăriile particulare, instituţiile şi spaţiile publice pentru colectarea deşeurilor degradabile; Regularizare şi amenajare canal Valea Plopşorului; Continuare proiect „Înfiinţare reţea de gaze naturale în comuna Plopşoru” ; Modernizare drumuri săteşti şi vicinale în comuna Plopşoru; Modernizare drumuri de exploatare în comuna Plopşoru; Modernizare drumuri forestiere în comuna Plopşoru; Reabilitare şi modernizare şcoli; Restaurare Biserica „Sfinţii Voievozi” – Monument istoric; Construire Schitul Sf. Împăraţi Ceplea; Construire Bază Sportivă; Consolidarea terenurilor degradate, combaterea degradării şi deşertificării terenurilor în comuna Plopşoru; Reabilitare cişmele şi fântâni publice; Construire centrală şcolară în satul Sărdăneşti.

A consemnat Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here