– Rep. Înaltpreasfinţia Voastră, cei care păcătuiesc îndeaproape, putem spune că se luptă cu Dumnezeu?
-Mai bine zis, lumea se răzvrătește împotriva Lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, în Iubirea Lui, se lasă bătut de lume, se lasă pironit de lume și într-o suferință totală, tocmai pentru că El iubește lumea! De aceea, și spune pe Cruce: «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!». Așadar, prin cuvintele «Părinte, iartă-le lor», noi înțelegem că toată lumea participă la suferința Mântuitorului Iisus Hristos, iar Mântuitorul se roagă să-i ierte, adică, să nu le socotească păcatul acesta, pentru că, în primul rând, este o acțiune inconștientă, al doilea, pentru că El ogoiește, El ocolește acest lucru, iar în cugetarea părinților, Crucea este în dreapta Lui Hristos. Este aceea pe care El a dorit-o, și coroana de spini, nu este altceva decât coroana pe care lumea, în nimicnicia ei, în dezlănțuirea ei, a adus-o Mântuitorului Iisus Hristos!
– Rep. Cu alte cuvinte, oamenii au păcătuit, încă din momentul în care I-au pus pe cap Mântuitorului coroana de spini?
-Din tot ceea ce a creat Dumnezeu, din tot ceea ce a înfrumusețat Dumnezeu, cosmosul și firea umană, omul n-a putut să-I aducă altceva mai bun decât coroana de spini! Pentru că această coroană de spini caracteriza starea sufletească a omului și starea lumii, și această stare este cu adevărat prezentă acolo, stihiile și toate ale lumii se regăsesc în momentul acesta, prezente în timpul răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos. Evident, că nu din partea lumii necuvântătoare vin aceste suferințe, ci, din partea omului! Cosmosul, creația, în afară de om, a fost supusă stricăciunii și dezbinării, datorită omului! În momentul în care omul a renunțat ca să stea în legătură cu Dumnezeu, într-o relație cu Dumnezeu, așa cum era Adam în rai, în acel moment creația, supusă omului, prin actul creator al Lui Dumnezeu, intră într-o stare de dezagregare.
– Rep. Până la urmă, la răstignire, creația participă la «vârful» de nerecunoștință a omului faţă de Creatorul său!
-Și aceasta, nu din voința Lui, ci, din asuprirea omului. La răstignire, creația participă la «vârful» de nerecunoștință a omului! Ca sumă a acestor acte de răzvrătire a omului împotriva Creatorului, și, de bună seamă, dacă Dumnezeu n-ar fi oprit Creația, ca să nu se răzbune pe om, l-ar fi înghițit pe om și întreaga omenire pentru nedreptatea pe care oamenii o făceau Lui Dumnezeu! Așadar, întunericul iadului se răzvrătește împotriva Fiului Lui Dumnezeu, se răzvrătește împotriva Mântuitorului Iisus Hristos, împotriva Fiului Omului, și dacă în rai s-a răzvrătit împotriva lui Adam și a Evei, pentru că aceștia purtau chipul Lui Dumnezeu, diavolul a continuat mai departe să se răzvrătească împotriva Lui Dumnezeu, îndemnându-l pe om ca să fie permanent într-o stare de luptă împotriva Lui Dumnezeu!
– Rep. Ce întruchipează Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe care o slăvim în rugăciunile noastre?
-Maica Domnului este Biserica în care Preasfânta Treime se arată în chip total! Așadar, dacă Mântuitorul Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, Tatăl este Cel care o privește pe Maica Domnului ca pe fiica Sionului, fiica pe care El a ales-o pentru ca Fiul Lui să aibă mamă! Este foarte important acest lucru, iar Preasfântul Duh este acela care o copleșește de Har, cea plină de Har, Duhul Sfânt se va coborî peste cea plină de har!
– Rep. Să înţelegem că la marea sărbătoare creştinească «Adormirea Maicii Domnului», praznicul acesta minunat constituie momentul în care Mântuitorul ştie că o încredinţează lumii pe Mama Sa?
-Dacă Mântuitorul, pe Cruce, îi spune Sfântului Ioan Evanghelistul: «Iată Mama ta», înseamnă că El Însuși, ca Dumnezeu, încredințează lumii sau oferă lumii pe Maica Sa, ca să fie mama noastră. Dar și înainte de momentul acesta, din Ioan, capit. 19, Mântuitorul Hristos vorbea despre Tatăl Său, deci, El este ca Dumnezeu, dar vorbește despre Tatăl Său care este și «Tatăl vostru»! Ceea ce înseamnă că El face, prin Întrupare, ca Tatăl Cel Ceresc să fie Tatăl nostru, și tot prin întrupare, face ca Maica Domnului, deci, Mama Sa, să fie Mama noastră! Dar, Maica Domnului, când se roagă la Canaa Galileii, ca să prefacă apa în vin, și Mântuitorul preface apa în vin, fiind prima minune pe care a săvârșit-o, tot Maica Domnului este aceea, la Cruce, care îl primește pe Sf. Ioan Evanghelistul, astfel că Ea devine Mama noastră, a fiecărei persoane în parte, dar și a Bisericii. Este un lucru excepțional și important în așa fel încât vorbim despre mama noastră, pe pământ, poate nu neapărat numai pe pământ…
– Rep. Mama noastră, care marchează și începutul Bisericii…
-Acesta este un lucru cu totul și cu totul, mai profund! Vreau să vorbim despre Mama noastră în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, Ea fiind chipul Bisericii! Deci, Mama noastră este întotdeauna și veșnic cu noi, pentru că Ea nu se desparte de Mântuitorul Hristos, că nu se poate despărți, Ea fiind cu totul dăruită Lui Dumnezeu, Cea plină de daruri, și în același timp, mamă a tuturor, pentru că Ea este Mamă a Lui Dumnezeu! Și dacă a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, ajută și la nașterea noastră duhovnicească. Așadar, Maica Domnului naște de două ori: o dată, ca Mamă a Lui Dumnezeu, în plan istoric, și a doua oară, ca mamă duhovnicească a noastră. E foarte important acest lucru!
– Rep. Aş dori să ne spuneţi, Femeia din Sfânta Scriptură este chiar Maica Domnului?
-Dacă vorbim despre Vechiul Testament, despre profețiile de acolo, toate au legătură cu întruparea Cuvântului Lui Dumnezeu, iar această înomenire nu s-a realizat decât prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Așadar, citim în Cartea facerii, că după ce Dumnezeu a alungat pe Adam din Rai, îi și spune proorocia aceasta: Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul! Evident, că este vorba aici despre rodul femeii, Cel care va ieși din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Acela care a zdrobit capul șarpelui, pe Cruce, și bineînțeles că ne-a dăruit nouă viață veșnică. Așadar, cum vedem, femeia despre care vorbește Scriptura în Cartea facerii, nu este alta decât Maica Domnului. Ea este semnul profeților! Isaiia spune: Iată, îți voi da un semn! Fecioara va lua în pântece și va naște fiu! Profetul vorbește despre un semn, pentru că e un lucru neobișnuit! Semnul este al Providenței divine! Este lucrarea Lui Dumnezeu! Numai El este Acela care face ca lucrurile cu neputință de rezolvat din punct de vedere uman să fie împlinite de El, Stăpânul Cerului și al pământului!
– Rep. Atunci când Bunul Dumnezeu lucrează pentru mântuirea noastră, putem spune că îşi desăvârșeşte Creaţia Sa?
-Lucrarea Lui Dumnezeu este altfel decât lucrarea umană! De aceea, profetul spune despre Fecioară că este un semn de la Dumnezeu, adică este un unicat, este un reper, este un început!
Semnul este acela care indică ceva și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este aceea care face începutul mântuirii noastre, un început nou, o lume nouă, pentru că Dumnezeu renaște întreaga suflare omenească prin întruparea Sa din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Mai este semn pentru că Cea care naște pe Mântuitorul Hristos este Fecioară, rămâne în naștere Fecioară, și e pururea Fecioară! Dumnezeu, când vine și lucrează cele pentru mântuirea noastră, nu strică a sa Creație, n-o înspăimântă, n-o înfricoșează! Deși este Dumnezeu necuprins cu mintea, mai presus de orișice gândire umană, dincolo de fruntariile metafizice, El este Acela care vine, și cum spune Sf. Apostol Pavel, s-a îmbrăcat în chip de rob, adică, S-a golit pe Sine ca să ne mântuiască, sau mai bine zis, a ascuns firea Dumnezeiască, pentru ca lumea să vină să-L primească pe Dumnezeu, ca Dumnezeu să ne arate nouă că este aproape de noi, că putem sta de vorbă cu El, că putem să-L chemăm în rugăciunile noastre și să nu fim vătămați cu ceva de puterea dumnezeiască! Deci, dacă Atotputernicul a ales acest mod de a se face om, El, negreșit, a gândit ca aceea prin care El să se facă om, să fie cu adevărat sfântă și binecuvântată. Pentru că locul, cămara împărătească trebuia să fie cu adevărat vrednică de această mare cinste, să se facă lăcaș Lui Dumnezeu, mamă a Dumnezeului nostru!
– Rep. Pentru că L-a născut pe Dumnezeu-Cuvântul, Sfintei Fecioare i se cuvine ca la sărbătoarea Adormirii sale, să-i înălţăm toată cinstea şi închinăciunea!
-Pentru aceasta, Preacurata preia sfințenia proorocilor, neamul său fiind din seminția lui David, seminție aleasă și binecuvântată. Preia binecuvântarea lui Avraam, pe care Dumnezeu a dat-o acestui bărbat sfânt, plin de credință, patriarh al Vechiului Testament. Și înșiși părinții Maicii Domnului, Ioachim și Ana, care au zămislit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la bătrânețe, erau oameni de rugăciune, de post, de priveghere, care toată viața s-au rugat Lui Dumnezeu să le dea rod pântecelui, și tot ceea ce Dumnezeu le va dărui să fie încredințat templului din Ierusalim, adică, să fie dăruit Lui Dumnezeu pentru totdeauna. Astfel, a venit Maica Domnului, în urma rugăciunilor neîncetate ale părinților ei, în urma descoperirilor dumnezeiești că ei vor avea o fecioară, o tânără, o fiică a lor și a întregului neam omenesc!
Profesor, Vasile GOGONEA
