Înaltpreasfinţitul Ioan este originar din Bihor, are 67 de ani, a studiat la Ierusalim și are două doctorate, unul în Studii Biblice și altul în Egiptologie și Orientalistică. La 29 de ani și-a urmat chemarea și a intrat în monahism, la Mănăstirea Lainici, Gorj, unde a ajuns stareț. Amintim că în acea perioadă a restaurat mai multe biserici și mănăstiri: Tismana, Polovragi, Bucovăț, Lainici, Crasna, a zidit o nouă biserică, o construcţie monumentală, în incinta Mănăstirii Lainici.
– Rep. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, Ioan, de câte ori veniţi aici, la Mănăstirea Lainici, sufletul vi se înlăcrimează, ochii vi se înrourează, poate din pricina amintirilor care vă leagă de acest binecuvântat aşezământ monahal sau poate că simţiţi uneori nevoia să revărsaţi cu evlavie lacrimile de suferinţă ale sfinţeniei!
-Am «zburat» şi eu de aici, ca un «pui de vultur», din această vatră străveche românească! Aici m-am «întâlnit» cu Tudor Vladimirescu, m-am «întâlnit» cu oamenii de cinste ai Gorjului, de demult, şi cu cei de astăzi! Am rămas foarte plăcut surprins, în anul 1980, când am venit în această parte de ţară! Deşi erau alte vremuri, am găsit, încă, «viţă» boierească şi creştinească, din neamul gorjenilor, care au ctitorit atâtea biserici şi mănăstiri în Gorjul meu de suflet!
– Rep. Tot în Gorjul «istoric şi pitoresc», aţi fost hirotonit diacon şi apoi preot, în zile de mare sărbătoare creştinească!
– Am fost hirotonit diacon, la Mănăstirea Lainici, la 6 august 1990, de sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului», iar în acelaşi an, la 15 august, la sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului», am fost hirotonit preot la Mănăstirea Tismana!
“Frate Ioane, mergi la Mănăstirea Lainici, pentru ca să faci acolo o biserică”
– Rep. Sunteţi şi cel care a pus piatra de temelie la Biserica cea nouă a mănăstirii!
-La această biserică, după ce, în 1990, când am terminat Facultatea de Teologie, Mitropolitul de atunci, vrednicul de pomenire, Înaltpreasfinţitul Nestor, la câteva zile după ce am terminat facultatea, am mers la Mitropolie ca să-i mulţumesc pentru că mi-a dat binecuvântarea ca să urmez cursurile Facultăţii de Teologie de la Sibiu, iar apoi, mi-a zis: frate Ioane, mergi la Mănăstirea Lainici, pentru ca să faci acolo o biserică! N-am avut proiect, n-am avut absolut nimic, iar ceea ce vedeţi dumneavoastră aici, totul a fost desenat pe nisip, pe o bucată de scândură, pentru că aşa s-a făcut această biserică!
– Rep. Cât de mult v-aţi bucurat de sprijinul gorjenilor, în acest demers călăuzit de pronia divină?
-Aş vrea să aduc recunoştinţă minerilor din Bazinul minier al Motrului, care mi-au plătit în mai multe rânduri biletul de avion, de la Ierusalim până aici, ca să vin în ţară pentru trei-patru zile, şi nefiind nici un proiect, le dădeam de lucru oamenilor pentru câteva luni, iar apoi, mă întorceam iar la Ierusalim! De aceea, spun că, Dumnezeu să le dea sănătate minerilor, familiilor lor, pentru că atunci au «rupt» un bănuţ din salariul lor şi mi-au plătit biletul de avion, pentru că am stat aproape patru ani la Ierusalim!
– Rep. Aşadar, pricina amintirilor, despre care vorbeam, rămâne ca o punte de legătură spirituală cu Mănăstirea Lainici, cu Gorjul şi cu oamenii săi!
-Am fost şi eu stareţul acestei mănăstiri, între 1990-1994, la 90 de ani după ce Sf. Irodion a fost chemat la Domnul! Aşa că, în acest moment, îmi duc stareţul acasă, în Timişoara! Până astăzi, n-am avut posibilitatea, dar acum, voi avea stareţul lângă mine! Mulţumim Înaltpreasfinţitului Mitropolit Irineu şi Părintelui Stareţ Ioachim, obştei de aici, care s-au luptat cu necunoscutul, cu incertitudinea, şi au mers până în adâncul pământului, unde au găsit ascunse moaştele Sf. Irodion!
– Rep. Pentru că Dumnezeu ne dă întotdeauna semne din care trebuie să înţelegem taina cea nepătrunsă a mesajului divin!
-La crucea de la mormântul său de la biserică, permanent ardea o candelă, semn că acolo se află un sfânt al Lui Dumnezeu!
“Să-i odihnească Dumnezeu, în pace, pe toţi ostaşii români care au căzut în urmă cu o sută de ani, aici, pe Valea Jiului”
– Rep. Aş dori să precizez faptul că în momentul întronizării Înaltpreasfinţiei Voastre ca Întâistătător al Mitropoliei Banatului, la 28 decembrie 2014, am remarcat un gen de patriotism autentic în cuvântul pe care l-aţi rostit cu acel prilej, o expresie elocventă a românismului! Consideraţi că experienţa Arhieriei Voastre în Eparhia Covasnei şi Harghitei a întărit «aplecarea» deosebită asupra mesajului patriotic?
-Acolo, am simţit drama neamului nostru românesc! Să fii minoritar în ţara ta, nu este foarte uşor, însă, eu m-am născut într-o familie în care străbunicul meu, împreună cu patru feciori, au plecat pe front, în Primul Război Mondial, cu trei unchi de-ai mei, iar unul dintre unchi nu s-a mai întors. Aş dori să mai spun că trăind în mănăstirea aceasta, au fost momente când mai aveam puţin timp liber şi urcam la Schitul «Locurele», unde am găsit nume scrise pe copaci, încrustate cu baioneta în coaja copacilor, pentru că scria sergentul Vasile, şi aşa mai departe! Deci, fiind pe front, s-au gândit că poate cineva, vreodată, dacă vor muri, va pomeni şi numele lor! (n.n. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan, începe iar să lăcrimeze!!). Aşa că şi astăzi, la Sfânta Liturghie, m-am gândit şi am privit Jiul, curat, de data aceasta, gândindu-mă, cât de roşu, plin de sânge a fost în urmă cu o sută de ani!
– Rep. Care este mesajul pe care îl transmiteţi gorjenilor, tuturor celor care trăiesc pe aceste meleaguri, pentru că toţi vă respectă şi vă iubesc atât de mult!
-Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, şi Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi părinţii care au trăit în mănăstirea aceasta în decursul secolelor! Iar, întrucât suntem şi în Centenarul Unirii noastre româneşti, să-i odihnească Dumnezeu, în pace, pe toţi ostaşii români care au căzut în urmă cu o sută de ani, aici, pe Valea Jiului!
– Rep. Sunteţi un sentimental, un suflet patetic, mai ales că întreaga noastră credinţă este pătrunsă de fiorul sentimentului curat! De aceea, cred că Înaltpreasfinţia Voastră se identifică întrutotul cu imaginea iubirii care emoţionează!
– Iubirea este cea mai complexă armă de a cuceri lumea aceasta! Nu omul, nu averea, ci inima semenilor noştri! Eu n-am văzut nici un păstor care să-şi bată oile, ci doar pe acela care merge şi după mioara cea rătăcită sau rănită. Acesta este Dumnezeu care a venit din strălucirea dumnezeirii în ţinutul păcatului. Păcatele nu rămân printre firele de iarbă, ci se ridică sus către cer şi se aud vaiete datorită aroganţei… Oamenii strigă că le e sete de iubire! Iar, Mântuitorul Hristos a mers pe cărarea iubirii, inclusiv atunci când i se băteau cuie în mâini, pe Golgota! Dacă nu iubim, în zadar mai trăim pe acest pământ!
Profesor, Vasile GOGONEA
