Procesul de colectivizare a agriculturii în zona colinară a judeţului Gorj s-a realizat ceva mai târziu decât în alte regiuni de câmpie din cauza dificultăţilor de comasare a parcelelor fertile, cât și a suprafeţelor mici în comparaţie cu zonele de şes. Dar şi aşa a fost receptat negativ de către marea majoritate a populaţiei, puţini dintre ei acceptând înscrierea în colectivă cu micile suprafeţe deţinute în proprietate în timp ce gospodarii înstăriţi au refuzat categoric, procesul de colectivizare fiind supuşi ulterior unor persecuţii resimţite şi după 50 ani, adică azi când scriu aceste rânduri.
Convingerea mea ca observator retrospectiv este că deşi în esenţă el a fost conceput ca un procedeu agrar de creştere a rentabilităţii agricole prin comasare şi mecanizare a agriculturii, modul cum a fost realizat, caracterizat prin brutalităţi şi violenţe psihice, sociale, fizice, mergând până la privarea de libertate, a creat multiple deservicii comunităţilor rurale, condamnate la sărăcire, incluziune socială, frustrări ţi retardare social istorică prin simplu fapt că ţărănimea ca și clasă socială a regresat întrucât ea nu a mai acumulat şi valorificat plusprodusul, acesta fiind transferat an de an la fondul centralizat al Statului, devenii un sac fără fund. Afirm acestea întrucât cred şi acum că agricultura românească se pretează la comasări masive a suprafeţelor agricole, dar cu condiţia ca producţia realizată să fie valorificată numai de către şi în beneficiul proprietarilor de pământ, a clasei ţărăneşti, majoritară în România anului 2007.
În satul Bobu, imediat după terminarea războiului, dezorganizarea socială şi lipsa de implicare a Statului a stimulat spiritul de iniţiativă al unor locuitori, fapt ce a determinat aducerea în localitate a unei batoze de treierat grâul, proprietate a lui Gheorghe Rădosu şi Vasile Păunescu , printr-un aranjament privat cu partea germană.
Foarte tânăr pe atunci, locuitorul Maria Stelian atras de mecanică a rămas ani buni lângă maşina de treierat grâul lucrând cu ea în Bobu şi în satele din jur până în 1948 când a început naţionalizarea principalelor mijloace de producţie şi prigoana împotriva deţinătorilor de drept a acestora.
Naţionalizarea a stimulat ostilitatea generalizată împotriva tuturor ce aveau în proprietate mijloace de muncă, producţie, servicii, resimţită ca fenomen psihosocial de respingere şi anulare a tuturor deţinătorilor de mijloace de muncă mecanizată ori de mică industrie din viaţa comunităţilor rurale, fapt ce a creat premise pentru trecerea acestora în proprietatea Statului şi colectivizare a agriculturii.
Deşi satul Bobu este situat în zona colinară a judeţului Gorj şi nu se preta la o comasare generalizată a tuturor suprafeţelor agricole, el a intrat în rândul satelor colectivizate abia în anul 1962 când s-a constituit Cooperativa Agricolă de Producţie „Victoria Socialismului”, încheind procesul de colectivizare a agriculturii în România.
Ce a însemnat aceasta? Ne povestesc oamenii din sat:
Semnatarul rândurilor de faţă, Victor Gh. Banța eram în 1960 încă elev al Şcolii Nr.3 din Tg.Jiu, în ultimul an de liceu când a venit la şcoală o scrisoare semnată de locuitorul Nicolaie Fiera din Bobu în care scria că părinţii mei deţineau mijloace de exploatare, fapt ce mi-a îngreunat ridicarea diplomei de absolvire a liceului, deşi promovase examenul de maturitate (bacalaureatul) încă din prima sesiune. Am fost obligat să aduc de Primărie o adeverinţă din care să rezulte că părinţii mei sunt înscrişi în colectivă, iar apoi s-a eliberat diploma cerută, însă după ce se dăduseră examenele de admitere în învăţământul universitar, iar eu am ratat sesiunea de admitere la Facultatea de Medicină înscriindu-mă apoi la Şcoala Tehnică Sanitară din Craiova unde am făcut 3 ani la Secţia de Medicină Generală absolvită în 1963. Toată viaţa am profesat o meserie pe care mi-aş fi dorit-o la un nivel superior. Dar… Asta a fost. Deşi am fost competent niciodată nu m-am considerat un om complet din cauza acelei rigori de înscriere în colectivă cu care m-a sancţionat Statul român în dorinţa nebună de a încheia cooperativizarea agriculturii cu orice sacrificii. Locuitorul Maria Stelian îşi aminteşte că în vremea aceea lucra cu batoza de treierat grâu la Gospodăria Agricolă de Stat din Tg.Cărbuneşti unde fusese dus după naţionalizare întrucât prin căsătoria cu Viorica Dulubei intrase în rândul oamenilor înstăriţi, în 1962 conducerea G.A.C. Tg.Cărbuneşti l-a trimis acasă o săptămână cu condiţia să revină la serviciu decât după ce se înscrie cu pământul şi atelajele proprii în Gospodăria Agricolă Colectivă ce se înfiinţa atunci în Bobu. Timp de o săptămână s-a ascuns de organele administraţiei locale care îl căutau zilnic la domiciliu să semneze cererea de înscriere în colectivă. Secretarul Primăriei Bobu, Vasile Târâş împreună cu comisia locală de recepţie alcătuită din Vasile Ştefănescu , Ionel Bărăgan, Vasile Răceanu, Vasile Hohoi, Gică Ştefănescu l-au căutat zilnic până când l-au găsit, iar sub presiunea evenimentelor, de teama de nu rămâne fără serviciu a semnat cererea prin care intra în colectivă cu opt ha. de pământ, două care, trei boi, plug, grapă, trăsură. Ulterior, comisia de recepţie a ridicat de la domiciliul său întregul inventar declarat, depozitându-l sub cerul liber în Câmpşor, pe locul unde avea să se construiască ulterior sediul Gospodăriei Agricole Colective ”Victoria Socialismului” din Bobu. Locuitorii satului au continuat să lucreze pământul de pe dealuri şi lunci cu atelajele animalele proprii devenite acum ale gospodăriei colective, unitatea devenind în câţiva ani prosperă pentru Stat, dar nu pentru cei care lucrau mult pe bani şi produse puţine, atât cât să și poată duce traiul de pe o zi pe alta. Mai târziu au fost abandonate toate zonele de culturi de pe dealuri ce s-au transformat în pajişti pentru sectorul zootehnic alcătuit din ferme de vaci, oi, porci. Preşedinţi ai gospodăriei colective au fost: Petre Burlan, Sevastian Catană, Ioniţă Negrea, Elena Budinescu şi alţii.
Prof. Istorie, Voicu T. Teodor, Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni, Gorj, Asistent medical, Victor Gh. Banța
