Intrare liberă la Festivalul 6 Continente de la Târgu-Jiu

570

În perioada 1-2 octombrie, municipiul Târgu-Jiu găzduiește Festivalul 6 Continente. Evenimentul este pentru prima dată în orașul lui Brâncuși. Victor Troacă, președintele Rotary Club Târgu-Jiu, confirmă faptul că intrarea este liberă la toate manifestările derulate în cadrul festivalului.

Clubul Rotary din Târgu-Jiu organizează, pentru prima dată în municipiul nostru, Festivalul 6 Continente. “Festivalul este pentru prima dată la Târgu-Jiu și se află la a treia ediție la nivel mondial și pentru a doua oară în România. Festivalul debutează, sâmbătă, cu niște lansări de cărți, respectiv cu o expoziție de carte portugheză, care va avea loc la Biblioteca Județeană, sâmbătă dimineață, va continua cu alte două lansări de cărți, după care, la Muzeul de Artă va avea loc o conferință publică pe care o va susține brâncușologul Ion Mocioiu. Intrarea este liberă la toate evenimentele, iar spectacolul de sâmbătă va fi unul special”, a confirmat Victor Troacă, președintele Rotary Club Târgu-Jiu.
Doina Iovănel Spineanu, reprezentanta în România a Festivalului 6 Continente, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că “Festivalul a început în Brazilia ca un festival de muzică rusofonă, apoi a fost mutat în Portugalia și, treptat, s-a transformat într-un festival de cultură în care au fost cuprinse foarte multe țări și se desfășoară în foarte multe orașe, aproximativ 120 de orașe din toată lumea. Pe noi ne motivează să promovăm acest festival în România, iar România este promovată, prin acest festival, în alte țări. Organizarea festivalului se desfășoară datorită colegilor de la Rotary Târgu-Jiu și mă bucur că am fost inspirată să mă adresez lor pentru acest festival. Eu sunt gorjeancă. M-am născut la Padeș, am făcut o parte din școală la Peștișani, la Liceul «Constantin Brâncuși»; am debutat ca scriitor la Revista Columna din Târgu-Jiu, la vârsta de 11 ani. Mă voi întoarce întotdeauna cu mare bucurie aici”.
Festivalul 6 Continente va fi foarte generos ca și desfășurare de evenimente, după cum confirmă organizatorii. Partenerii festivalului sunt: Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Biblioteca Județeană Gorj “Christian Tell”, Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu”, Asociația Autorilor și Cercetătorilor de Carte Gorjeni, Palatul Copiilor Târgu-Jiu, Ansamblul “Dor și cânt” – Peștișani; Tipografia prod Com Târgu-Jiu; Hotel “Brâncuși” Târgu-Jiu și Clubul Interact Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here