Inundații și stâlpi rupți la final de cod galben

514

Avertizarea de cod galben pentru precipitații abundente, valabilă la nivelul județului până aseară, s-a adeverit din plin, pe suprafețe mari din Gorj plouând cu găleata, fapt care a făcut ca debitul multor râuri și pâraie să crească până la ieșirea din albie. Un bilanț al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență dat publicității ieri după amiază arată că cele mai multe inundații au fost înregistrate în zona râului Motru și a afluenților acestuia. Apele acestuia și-au ieșit din matcă și au inundat 150 de hectare de terenuri agricole de pe raza satelor Boca, Valea Poienii și Valea Bisericii, din comuna Samarinești, aici fiind blocat pentru câteva ore și cursul râului pe sub un pod, după ce o plută cu un diametru de 3 metri s-a fixat între pilonii unui pod.
Un echipaj al ISU Gorj, împreună cu voluntari locali și un utilaj de mare tonaj adus de la o exploatare minieră din zonă au intervenit timp de mai multe ore pentru a îndepărta arborele respectiv și a permite apei să curgă în aval. De asemenea, pârâul Jilțul Mic s-a revărsat în comuna Bolboși, inundând patru hectare de teren agricol în satul Ohaba, opt hectare fiind inundate și în comuna Văgiulești, prin revărsarea râului Motru. În satele Covrigi și Valea Motrului, din comuna Văgiulești, un drum comunal a fost inundat pe porțiuni de sute de metri. Pârâul Sașa, din comuna Dănești, și-a ieșit și el din matcă, în urma precipitațiilor abundente, inundând un drum județean pe o porțiune de circa 30 de metri, pentru câteva ore circulația în zonă fiind întreruptă. Angajați ai Întreprinderii de Drumuri și Poduri Gorj SA au adus aici un utilaj de mare tonaj pentru a decolmata un pod și a permite astfel apei să reintre în albia naturală.
simulari_inundatiiO suprafață de 25 de hectare de teren agricol a fost, de asemenea, inundată pe raza a două sate din comuna Bengești Ciocadia, aici fiind afectate și un pod și un podeț ce făceau legătura peste râul Gilort. De asemenea, un pod s-a degradat în comuna Slivilești, ca urmare a creșterii debitelor râului Jilț, doi stâlpi de telecomunicații fiind rupți în localitatea Voitești Deal, din comuna Bălănești, ca urmare a intensificărilor de vânt. Câte un stâlp rupt de telecomunicații a fost înregistrat și în comunele Runcu și Godinești, ISU Gorj comunicând că la nivel de județ au fost doborâți opt astfel de stâlpi din cauza vântului puternic. ISU Gorj menționează că monitorizează permanent evoluția fenomenelor meteorologice, fiind în măsură să intervină prompt în gestionarea eventualelor situații de urgență.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here