Pe vremea când primarul urbei de pe Jii ajunsese Vasile Lascăr, cam prin secolul XIX, Ţara Românească trecuse de Revoluţia de la 1948 şi de perioada extrem de benefică a domnitorului unificator Alexandru Ioan Cuza. Cu al său prim ministru nepereche în toată evoluţia spre modernizare a ceea ce mai târziu a fost România Mare.
Şi acum, vă rog să-mi daţi voie a cita din memorie unele din isprăvile celui care a desenat actuala structură stradală a orăşelului de atunci – Municipiul de astăzi botezat ba, prozaic, Târgu Jiu, ba mai poetic şi mai aproape de adevăr Oraşul lui Brâncuşi. Memoria nu mi-a jucat niciodată mari feste, dar pe moment nu mai ştiu cu precizie dacă despre Vasile Lascăr am citit în vreo carte scrisă de bunii mei prieteni profesorul universitar dr. Nicolae Mischie şi regretatul regizor de televiziune Tudor Berca, din Arcani. Sau de Tudor Berca şi fostul meu coleg într-ale jurnalisticii Sorin Băleanu. Cu toţii mă vor ierta, întrucât nu voi cita textual – nici nu am cum! – iar ideea îmi aparţine. Ca gorjean, de loc din Peştişani, eram tare mândru când mă deplasam, per pedes, pe strada Galaţi din Sectorul 2 al capitalei. Denumită aşa, bănuiesc, ca să i se facă pe plac liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care eu unul îl stimez, cu domiciliu forţat la Galaţi imediat după Grevele ceferiştilor din 1933. Cât de huliţi au fost comuniştii, ei nu s-au atins de statuia lui Vasile Lascăr. Iar la câţiva ani după Revoluţie, strada Galaţi s-a transformat iar în strada Vasile Lascăr. Statuia şi-a reluat strălucitorul rol dinainte, din vremurile bune.
Ei bine, după ce Vasile Lascăr şi-a lăsat amprenta asupra sistematizării Târgu Jiului, fusese ales deputat în Sfatul Ţării Româneşti. Nu unul oarecare, aşa cum par a fi parlamentarii actuali de Gorj. Care fac umbră pământului, semnează ştate grase ca parlamentari şi viitori pensionari, eventual, cum le zice acum neparlamentarul Traian Băsescu, preşedintele-jucător”, cu „pensii nesimţite”.
Dar m-am luat cu vorba. Deputatul Vasile Lascăr a propus şi a impus ca legi actualele reglementări corecte în materie de administraţie locală. Nu mai spun că pentru meritele sale, din primar al Târgu Jiului, apoi deputat şi ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Lascăr s-a văzut rugat şi apoi chiar ales Primar General al Bucureştilor. În toate funcţiile deţinute, la Târgu Jiu şi la Bucureşti, Vasile Lascăr s-a comportat ca un om competent şi de bună credinţă. Faţă de aceia care au avut încredere în el şi l-au votat. La Târgu Jiu, ca primar, ca deputat în Sfatul Ţării din partea Gorjului, ca demnitar şi iar ca Primar General al capitalei Ţării Româneşti.
Vă veţi întreba ce l-o fi apucat pe ăsta? Vrea să se pună bine cu primarul Florin Cârciumaru. Vrea o casă sau vreo funcţie în PSD. Nici una, nici alta. Recunosc, n-am casă în Târgu Jiu şi fac naveta la Peştişani. Iar uneori îmi cheltuiesc bruma de arginţi câştigaţi cu trudă pe taxiurile cu care noaptea ajung la Peştişani. Funcţie în partid? N-am nicio şansă şi, recunosc, nici nu-mi doresc. Pe 1 noiembrie 2009, în biroul domnului primar Florin Cârciumaru, mi-am scris şi semnat adeziunea în PSD. Nici acum nu-mi dau seama dacă am greşit au ba. Cert este că după atâta amar de vreme încă nu am fost validat ca membru PSD. Şi nici nu ştiu cine-i de vină. Cred că tot eu. Ca de obicei. Probabil m-am cam grăbit.
Oricum, primarul Florin Cârciumaru are, la rândul său, imensa şansă de a rămâne în istoria municipiului Târgu-Jiu. Recenta reluare a simpozioanelor anuale cândva, „Brâncuşiana” – o reuşită, sunt manifestări culturale la care a participat. Spre lauda sa. Iar modul înţelept prin care a răspuns la nişte atacuri mârşave la adresa sa vizavi de unele proiecte reale ale Primăriei pentru Memoria Titanului de la Hobiţa îl cresc în ochii mei. Ar putea, de ce nu, să înveţe din faptele, profesionalismul şi activitatea precursorului Vasile Lascăr şi să rămână în istorie. E încă tânăr şi mai are timp.
Ion Predoşanu
