Investigatii

11 persoane pe lista neagră! – Primăria Schela îşi concediază astăzi asistenţii personali

 | 29 ianuarie 2012, 19:44 | 0 comentarii | 

primar schela 2Pentru a face economii la bugetul local, Primăria Schela trimite în şomaj 11 asistenţi personali. Măsura a fost necesară, întrucât autorităţile locale susţin că nu mai au bani pentru a suporta cheltuielile aferente acestor angajaţi. Totuşi, potrivit edilului Aristide Şerbănescu, persoanele cu handicap nu vor avea de suferit, ele primindu-şi în continuare indemnizaţiile.

Semnatura eletronica CertDigital

Criza continuă să afecteze tot mai mult autorităţile locale din Gorj. Din acest motiv, acum Primăria Schela anunţă că va concedia asistenţii personali ai persoanelor cu handicap, din localitate. Persoanele cu handicap vor primi însă indemnizaţia prevăzută de lege, care este egală cu cuantumul salariului net al unui asistent personal. “Bani avem puţini şi suntem nevoiţi să luăm nişte măsuri. Astfel, luni (n. red.: 30 ianuarie 2011) în şedinţa de Consiliu Local va fi introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind concedierea a 11 asistenţi personali. În urma aplicării acestei măsuri, facem economii pentru că nu mai plătim contribuţiile la stat pentru cei 11 angajaţi, dar persoanele cu handicap nu vor fi afectate, ele primindu-şi în continuare indemnizaţia”, a explicat Aristide Şerbănescu, primarul comunei Schela. Prin urmare, în condiţiile în care consilierii locali din Schela vor fi de acord cu propunerea edilului, cei 11 asistenţi personali vor beneficia de măsuri de protecţie socială, respectiv de şomaj. Trebuie menţionat că pe parcursul anului 2011 şi alte primării din judeţul nostru au luat măsura de a concedia asitenţii personali ai persoanelor cu handicap din cauza fondurilor insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor acestor angajaţi.

Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL