A intrat cu autoutilitara într-un stâlp

449

Un bucureştean în vârstă de 37 de ani a ajuns la spital după ce a pierdut controlul autoutilitarei pe care o conducea şi a intrat în coliziune cu stâlpul de susţinere al unei staţii de carburant.

Accidentul rutier s-a produs sâmbătă dimineaţă, pe raza comunei Bălăneşti. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că N.M., de 37 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N. 67 Bălăneşti, la intrarea într-o staţie de carburant, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere al acesteia”, a declarat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here