Investigatii

A scăpat cu viață, după ce a stat aproape 24 de ore în ger

 | 17 ianuarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Nicușor Arjocu, bărbatul de 36 de ani, care este angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, la Garda de Intervenție Tismana, a suferit degerături la picioare, după ce a stat aproape 24 de ore în frig. Acesta a fost găsit de colegii săi în zona împădurită din Valea Mare, la aproximativ șase kilometri de casă. Tânărul este internat la Secția Chirurgie, a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. ”Este bine acum. A suferit degerături la picioare. Despre ceea ce s-a întâmplat exact nu este bine să fie întrebat acum. Ne-a recomandat și domnul doctor să nu vorbim o perioadă despre acest lucru. Va rămâne în spital o perioadă mai lungă. Lucrând în domeniul situațiilor de urgență a știut cum să procedeze, de aceea a și rezistat. Nu era foarte departe de casă, la aproximativ 5-6 kilometri, dar nu știu traseul pe care l-a urmat el, poate să fie și mai scurt. A făcut o drumeție, a nins mai consistent, iar dacă a mers pe scurtătura pe care mergea el, prin pădure, el spune că a mers prin pădure, e posibil ca traseul să fie și mai scurt. Asta este și varianta pe care a spus-o el, că a mers să se liniștească”, a declarat, pentru Gorjeanul, Lucian, fratele pompierului. Acesta a anunțat dispariția lui Nicușor Arjocu, duminică seara, fiind căutat de polițiști, jandarmi și de colegii lui.

Semnatura eletronica CertDigital

A trecut cu brio de testarea psihologică
”Echipele de polițiști, jandarmi și pompieri l-au găsit pe bărbatul din Padeș dat dispărut, în zona împădurită din Valea Mare”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pompierul trecuse cu succes de testarea psihologică din luna august a anului trecut. Duminică, tânărul a mers la muncă, însă superiorii au decis să-l înlocuiască la serviciu, întrucât au observat că era abătut. Nicușor Arjocu a fost condus și la spital, la UPU Târgu-Jiu, pentru efectuarea unui control, însă a refuzat internarea. ”Colegul nostru a fost găsit în zona barajului Valea Mare, de către un echipaj de jandarmi. Acesta a fost transportat de către un echipaj SAJ la UPU Târgu-Jiu. Este angajatul ISU Gorj din anul 2007, desfășurându-și activitatea în cadrul structurilor de intervenție operativă, respectiv Garda de Intervenție Tismana. Până în prezent, acesta nu a avut un comportament neadecvat sau ieșit din comun. În cursul zilei de duminică, 14 ianuarie, acesta se afla în tura de serviciu. Încă de la primele ore după intrarea în tură, colegii au observat un coportament ciudat la acesta, fiind mai retras decât de obicei și destul de abătut. Fiind îngrijorat de starea sa, șeful de tură a raportat comenzii ISU Gorj această situație, care a luat decizia înlocuirii pe echipaj cu un alt coleg și transportarea acestuia la spitalul din Târgu-Jiu pentru investigații. Ulterior consultării de către medici a fost refuzată internarea sub semnătura fratelui său, care l-a și transportat acasă. În aceeași zi, ISU Gorj a fost sesizat de către IPJ Gorj că plutonierul major Ilarion Nicuşor Arjocu a plecat voluntar de la domiciliu, fără să lase familiei indicii unde ar putea fi găsit. S-au efectuat căutări atât pe timpul nopții, cât și în cursul zilei de luni, până când a fost găsit”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Loredana Fîciu

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL