A scăpat de cătușe, după cearta conjugală

455

Tânărul de 22 de ani, din comuna Runcu, reținut sâmbătă, sub acuzațiile de violență în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, a fost eliberat, după o noapte petrecută în arest. Camelia Caragea, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, a precizat pentru Gorjeanul că, în urma audierilor, nu s-a dispus o măsură preventivă în cazul acestuia. Polițiștii susțin că scandalul dintre el și soția sa, o femeie de 20 de ani, ar fi pornit în autoturismul celor doi. La o intersecție, în apropierea unui supermarket, victima ar fi coborât din autovehicul, iar certurile ar fi continuat în plină stradă, unde ar fi fost și agresată. Doi șoferi au oprit mașinile lângă ei, iar de supărare că au vrut să o apere, agresorul ar fi început să lovească autoturismele cu picioarele. „Era un băiat care lovea o fată și am oprit maşina în intersecţie. I-am spus să nu mai dea în ea. I-am spus că-l filmez dacă o mai loveşte, iar el s-a pus cu picioarele pe maşina mea. Mi-a făcut maşina praf. Am sărit şi eu, dar şi ceilalţi oameni. I-am spus că nu e frumos ce face. M-a alergat pe mine. Mi-a dat un pumn. Apoi m-am închis în maşină şi el a început să dea cu piciorul în maşină. Fata striga ajutor. A reuşit să fugă. Mi-a spart display-ul la telefon”, a spus unul dintre șoferii care au sărit în apărarea fetei. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Runcu, fără ocupaţie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luncilor, a agresat-o fizic pe soţia sa, de 20 de ani, care se afla cu acesta în autoturism. La un moment dat, profitând de faptul că soțul a oprit maşina, tânăra a coborât, cu intenţia de a fugi de acesta, însă tânărul a continuat să o agreseze şi pe stradă. Pentru aplanarea conflictului au intervenit doi tineri, ambii participanţi la trafic, însă agresorul s-a manifestat violent, lovind cu piciorul unul din autoturismele oprite, producându-i distrugeri. De asemenea, agresorul s-a manifestat violent și la sosirea organelor de poliţie, fiind imobilizat și condus la sediul Poliției în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul de 22 de ani este fiul unui om de afaceri din Gorj. În urma audierilor, soția sa ar fi decis să părăsească domiciliul conjugal, după ce ar fi făcut o înțelegere să o lase să plece cu fiul lor, iar ea să nu ceară ordin de restricție împotriva lor. Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care s-au certat în plină stradă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here