Accident mortal în prima zi a anului

335

accident (11)Un bărbat de 33 de ani şi-a pierdut viaţa chiar în prima zi a noului an după ce a fost lovit de o maşină la volanul căreia se afla un tânăr din Mătăsari care apoi a fugit de la locul accidentului. Acesta s-a sustras cercetărilor până în dimineaţa zilei de 2 ianuarie, când s-a predat poliţiştilor. În cursul aceleiaşi zile, tânărul a fost prezentat Parchetului, respectiv Judecătoriei Motru, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

În data de 1 ianuarie 2012, ora 16:30, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că în centrul comunei Mătăsari, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu o victimă. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către echipa operativă formată din poliţişti ai Serviciului Rutier Gorj, Poliţiei Municipiului Motru şi Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari s-a constatat că victima în vârstă de 33 ani, din comuna Bolboşi, a fost accidentată mortal, în timp ce se deplasa ca pieton pe partea carosabilă (DJ 673 A Mătăsari), din direcţia Dragoteşti-Brădet, de un autoturism condus, în aceeaşi direcţie, de către un tânăr care a fugit de la locul accidentului, abandonând autovehiculul. „Urmare a investigaţiilor efectuate cu operativitate, poliţiştii au stabilit identitatea conducătorului auto, C.C.D., de 24 ani, din comuna Mătăsari, judeţul Gorj. De asemenea, poliţiştii au constatat că tânărul nu poseda permis de conducere, autoturismul având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 18.07.2011. Deşi a fost căutat permanent de către poliţiştii din Mătăsari şi luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă, suspectul s-a sustras cercetărilor până în dimineaţa zilei de 2 ianuarie a.c., când a fost convins să se prezinte la secţia de poliţie. Tânărul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, punere în circulaţie şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cursul zilei de 2 ianuarie, tânărul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă, Parchetului, respectiv Judecătoriei Motru. Pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile, fiind dispusă introducerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare a suspectului.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here