Accident mortal la Cornești

1080

Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 49 de ani, care a fost implicat într-un accident rutier produs luni seara în satul Cornești, din comuna Bălești. Bărbatul, domiciliat la Mehedinți, nu departe de Motru, fusese la băut într-o cârciumă, fiind văzut acolo de sătenii din Cornești în ultimele sale ore de viață. Seara târziu s-a decis să plece cu bicicleta în direcția Motru, dar, după cum spune un localnic, nu a mai apucat să urce pe șa pentru că s-a dezechilibrat și a căzut chiar în fața unui autoturism care venea în spatele său.
„Eram pe bancă în momentul în care l-am văzut cum a căzut. Toată ziua a fost la bar și a băut, iar acum vroia să urce pe bicicletă. A căzut pe mijlocul șoselei și în momentul acela eu am vrut să trec strada și să îi fac semn șoferului care venea din spate să oprească pentru a nu-l lovi. Nu am putut însă pentru că venea un tir din stânga și exact când a ajuns tirul în dreptul meu și mașina cealaltă a venit și l-a lovit. L-a luat și l-a târât vreo 30 de metri. Nu avea cum să îl evite, mai ales dacă l-o fi orbit și tirul pe șofer vă dați seama că nu a apucat să îl vadă pentru că aici e drum drept și asfaltul e bun. Nu te aștepți să ai un biciclist pe jos”, a spus martorul ocular.
Mehedințeanul a rămas minute bune prins între mașina care l-a lovit și carosabil, fiind nevoie de intervenția pompierilor militari pentru a-l scoate de acolo. Pompierii au ridicat mașina și l-au extras pe șofer de sub fiare, medicii încercând să îi acorde primul ajutor. Bărbatul a fost transportat până la spitalul din Târgu Jiu, dar aici și-a pierdut viața, în ciuda manevrelor de resuscitare. Șoferul, un tânăr de 26 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă. El a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here