Investigatii

Accident rutier la Tîlvești. Doi consilieri ALDE, în mașina tamponată

 | 12 iunie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

După ora 1.30, poliția a fost alertată că pe raza localității Tîlvești, aparținând comunei Drăguțești, s-a petrecut un accident rutier grav. Un echipaj de la Rutieră și trei ambulanțe au ajuns rapid la fața locului, ca să se constate că, de fapt, evenimentul rutier a fost unul ușor. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, două mașini au fost implicate în acest accident, care a avut loc pe fondul nerespectării legislației rutiere. Mai exact, șoferul unui autoturism Opel a vrut să intre în depășire pe linia continuă, în timp ce mașina din fața făcea stânga. Șoferul vinovat, un tânăr de 27 de ani din localitate, a fugit de la locul accidentului.
Ulterior, autorul faptei a fost depistat de oamenii legii. Acesta a împrumutat autoturismul de la o altă persoană și nu este prima dată când conduce fără permis. Reprezentantul IPJ susține că deși persoanele prezente la locul accidentului au încercat să îi dea acestuia o conotație electorală, în fapt, incidentul nu a avut legătură cu scrutinul de ieri din comună.

Semnatura eletronica CertDigital

Deoarece ambulanțele au ajuns la fața locului, cele trei persoane din prima mașină au fost transportate la spital, cu leziuni ușoare.
În mașina tamponată se aflau Cristian Țein-consilier local ALDE în Drăguțești, Alexandru Popescu-consilier local ALDE în Drăguțești și Mihai Situaru-reprezentantul ALDE în Circumscripția Electorală Drăguțești.
Localnicii comunei Drăguțești, în jur de 5000 de votanți, au fost chemați, ieri, la urne pentru a-și alege primarul.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL