Accidente rutiere cu victime la Târgu-Jiu şi Mătăsari

568

Două accidente rutiere soldate cu rănirea unei femei în vârstă de 67 de ani şi a unui bărbat de 41 de ani s-au produs marţi pe raza judeţului Gorj.

Primul accident a avut loc în jurul orei 07:40, pe raza comunei Mătăsari. Un biciclist în vârstă de 41 de ani, din localitate, a intrat într-o intersecţie de pe un drum industrial fără să se asigure şi nu a acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Bolboşi. În urma impactului, bărbatul de 41 ani a suferit leziuni şi a fost transportat la Spitalul Municipal Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orei 18:00, pe strada Victoriei din Târgu-Jiu. Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Runcu, a accidentat o femeie în vârstă de 67 ani, din Târgu Jiu, care s-a angajat în traversarea unei străzi prin loc nepermis şi fără să se asigure.  În urma impactului, femeia a suferit leziuni şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Târgu Jiu în vederea acordări de îngrijirii medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Şi acest caz a fost întocmit  dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here