Investigatii

Acțiune de amploare a polițiștilor gorjeni

 | 07 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Din această săptămână, până pe 30 iunie, polițiștii gorjeni vor derula acţiuni de amploare pentru ”prevenirea şi combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos”, la care vor participa și jandarmii, Direcţia Silvică Gorj și Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea.
”Obiectivele urmărite sunt: prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori; prevenirea şi combaterea transportului ilicit de material lemnos; verificarea centrelor de sortare, prelucrare, depozitare şi a instalaţiilor de transformat lemn rotund şi controlul comercializării materialului lemnos în vederea descoperirii şi sancţionării activităţilor care contravin prevederilor legale; prevenirea şi descoperirea activităţilor de export a materialelor lemnoase efectuate cu încălcarea prevederilor legale”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Startul a fost dat, miercuri, la nivel județean fiind efectuate 14 controale, ocazie cu care au verificat mijloace de transport material lemnos. Au fost aplicate șase sancțiuni, în valoare totală de 9.870 de lei. Totodată, a fost constatată o infracțiune.
”Polițiști din cadrul Postului de Poliție Stănești s-au sesizat cu privire la faptul că, o femeie ar fi tăiat un număr de 21 arbori esență salcâm, cu diametrul între 14-20 cm de pe un teren, din comuna Stănești. Cu această ocazie s-a efectuat cercetarea la fața locului, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos”, a mai precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL