Adolescenți cercetați pentru furt

467

Doi adolescenți în vârstă de 15 și 16 ani, ambii din Săulești, sunt anchetați de polițiști după ce, împreună cu un tânăr de 20 de ani, au sustras o pompă dintr-o gospodărie din comună.

Cazul a ajuns în atenția polițiștilor după ce proprietara pompei a descoperit că a fost jefuită și le-a cerut ajutorul. ”La data de 21 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunesti au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 67 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, cu privire la faptul că faptul că în noaptea de 17/18 martie a.c., persoane necunoscute au pătruns în locuinţa pe care acesta o deţine pe raza comunei Săulesti, de unde au sustras o pompă submersibilă. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti au fost identificaţi trei tineri, de 15, 16 şi 20 de ani, toţi din comuna Săuleşti, care ar fi sustras bunul respectiv”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here