Investigatii

Agenții economici din zona școlilor, sub lupa polițiștilor locali

 | 09 mai 2017, 00:48 | 0 comentarii | 

Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu acționează, în temeiul dispozițiilor stabilite prin Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare pentru respectarea normelor legale privind activitățile comerciale desfășurate de agenții economici în apropierea și în incinta unităților de învățământ din Municipiul Târgu Jiu pentru crearea unui climat de siguranță publică a elevilor.

Semnatura eletronica CertDigital

Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial efectuează în perioada 01.05.2017 – 31.05.2017 acțiuni de verificare la agenții economici care desfășoară activități comerciale în incinta spațiilor destinate învățământului preuniversitar, precum și pe trotuarele sau pe aleile de acces în aceste unități.
“În timpul verificărilor efectuate la unul din spațiile comerciale destinate elevilor, polițiștii locali cu atribuții în acest sens, au depistat mai multe produse cu termenul de valabilitate expirat și produse pe care nu era specificat termenul de valabilitate. Conform dispozițiilor legale, produsele au fost confiscate și distruse”, a declarat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu.
Având în vedere art. 2, alin. (1) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, contravenţiile săvârşite de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă de la 500 la 5.000 de lei, iar dacă sunt săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 la 20.000 de lei.
„Activitățile de control au ca principal scop conștientizarea agenților economici cu privire la riscurile la care sunt supuși minorii și înlăturarea neconformităților. Încă de la debutul anului școlar 2016 – 2017, Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu a inițiat mai multe astfel de acțiuni de control pentru creșterea factorilor de protecție în rândul minorilor”, conchide Alexandra Petrița.
M.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL