Investigatii

Amânări fără număr pentru Condescu: Dosarul de la Tribunalul Olt a ajuns la termenul 59

 | 11 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Este unul dintre cele mai cunoscute dosare penale din Gorj, în care fostul președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu şi ex-vicepreședintele Viorel Temelescu au fost trimişi în judecată. Se întâmpla în mai, 2014. De atunci şi până astăzi dosarul repartizat la Tribunalul Olt a ajuns la termenul cu numărul 59. Marți, cauza a fost amânată, din nou, pentru că Marin Condescu și fostul director general de la Complexul Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică au același apărător în dosare penale diferite, iar avocatul a fost nevoit să se prezinte la Tribunalul Gorj. ”Pentru a se prezenta apărătorul ales al inculpatului Condescu Marin amână cauza și stabilește un nou termen de judecată la data de 23 mai 2017”, au decis magistrații de la Tribunalul Olt.
Marin Condescu este judecat pentru mai multe infracțiuni, principala fiind cea de spălare de bani. Colegul său de dosar, Viorel Temelescu, a fost deferit Justiției pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. „În sarcina inculpatului Marin Condescu s-a reţinut că, în perioada 23 martie 2011 – 29 septembrie 2011, în calitate de președinte al CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, a semnat în fals la rubrica Cesionar şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu, le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu-Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare, obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 de lei. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23 martie 2011 – 29 septembrie 2013, în mod repetat şi în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, în calitate de președinte al CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 de lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Târgu-Jiu de 1.080.000 de lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv“, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, într-un comunicat de presă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Olt pe 13 mai 2016.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL