Amenzi de peste 52.000 de lei, aplicate într-o singură zi de poliţişti

497

Nu mai puţin de 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 52.000 de lei, au fost aplicate într-o singură zi de către poliţiştii gorjeni, în urma unei acţiuni desfăşurate pe raza judeţului.

În cursul zilei de 28 iulie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de  au desfăşurat pe raza judeţului o acţiune pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a poliţiştilor în mediile şi zonele de interes operativ şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Pe parcursul acestei acţiuni, la care au participat 94 de poliţişti din structurile de ordine publică şi poliţie rutieră, au fost aplicate 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 52.000 de lei.
“Poliţiştii au aplicat 165 de sancţiuni contravenţionale, din care 153 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulaţia pe drumurile publice, 11 pentru nerespectarea normelor Legii 61/1991 Rep. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi una pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în valoare totală de 52.380 de lei”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi au reţinut în vederea suspendării zece permise de conducere, din care trei pentru consum de alcool şi şapte pentru alte abateri.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here