Investigatii

Anchetă la puşcăria din Târgu-Jiu pentru deţinutul bătut

 | 28 noiembrie 2012, 18:15 | 0 comentarii | 

Incidentul din Penitenciarul Târgu-Jiu, finalizat cu internarea timp de patru zile a unui deţinut în spitalul judeţean, în urma bătăii suportate din partea colegilor de celulă, a fost confirmat miercuri de către reprezentanţii puşcăriei din municipiu. De data aceasta s-a dat dovadă de transparenţă, mai ales că existau bănuieli că acest caz se vrea muşamalizat, deşi astfel de incidente care demonstrează violenţa între deţinuţi sunt aproape normale în unităţile de detenţie. Important este însă că administraţia penitenciarului a luat măsura declanşării procedurii disciplinare împotriva persoanelor implicate, iar în data de 20 noiembrie 2012 au fost sesizate organele de cercetare penală competente pentru a stabili dacă faptele care au avut loc prezintă elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Semnatura eletronica CertDigital

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, Lavinia Lupu, transmite, astfel, în scris, că “în cursul zilei de 19 noiembrie 2012, la cabinetul medical din incinta Penitenciarului Târgu-Jiu s-a prezentat o persoană privată de libertate care a afirmat că a fost victima unei agresiuni, în urma examenului medical efectuat, aceasta a fost prezentată la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu pentru investigaţii suplimentare unde s-a luat măsura internării pe durata a 4 zile”.

Cafea, la schimb cu pumni şi picioare
Se confirmă astfel informaţia publicată marţi de Gorjeanul potrivit căreia un deţinut a fost bătut măr de colegii de celulă pe motiv că ar fi sustras de la unul dintre aceştia, din bagaj, nişte cafea. “Luând în considerare evenimentele petrecute, rezultatele examenelor medicale la care a fost supusă persoana reclamantă şi declaraţiile persoanelor private de libertate implicate, administraţia penitenciarului a luat măsura declanşării procedurii disciplinare împotriva persoanelor implicate iar în data de 20 noiembrie 2012 au fost sesizate organele de cercetare penală competente pentru a stabili dacă faptele care au avut loc prezintă elementele constitutive ale unei infracţiuni, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, completează Lupu, demonstrând însă că acest incident nu a fost deloc trecut cu vederea de şefii Penitenciarului Târgu-Jiu. Din acest motiv, suntem convinşi că finalitatea anchetei va fi făcută publică.
Anamaria Stoica
 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL