Au câştigat procesul cu banca la care aveau creditul în franci elveţieni

739

Doi soţi din judeţul Gorj au reuşit să câştige procesul cu banca la care aveau contractat un împrumut în franci elveţieni. O decizie favorabilă celor doi a fost emisă la începutul acestei săptămâni de către Tribunalul Gorj, care a dispus îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu şi efectuarea plăţilor la valoarea acestora din perioada când a fost semnat contractul de credit.

După ce în luna ianuarie a acestui an, Tribunalul Buzău a decis ca un bărbat să plătească ratele pentru acoperirea unui credit în franci elveţieni la cursul de schimb de la data contractării acestuia, o sentinţă favorabilă s-a dat şi la începutul săptămânii de către Tribunalul Gorj pentru soţii Claudia şi Gheorghe Valentin Mareş Medar. În acest caz, instanţa de judecată a emis o decizie definitivă pentru cei doi gorjeni care aveau un credit în franci elveţieni, contractat în 2008, dispunând ca aceştia să achite ratele, în lei, la cursul de schimb de la data semnării contractului către banca la care au contractat creditul – Piraeus Bank.
Iniţial, în primă instanţă, în 13 noiembrie 2014, Judecătoria Târgu-Jiu a constatat că sunt abuzive anumite clauze din contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare în cuantum de 1.332 CHF, la comisionul de restructurare/reeşalonare în valoare de 150 euro şi la comisionul de restructurare/reeşalonare în valoare de 250 euro. “În consecinţă, constată nule aceste clauze. Obligă pârâta (Piraeus Bank – n.r.) la restituirea către reclamanţi a următoarelor sume: 1.332 CHF, 150 euro, 250 euro, cu dobânda legală aferentă debitului datorat”, au decis în noiembrie 2014 magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu. Aceste măsuri au fost menţinute şi de Tribunalul Gorj, care a emis, luni, 18 mai 2015, hotărârea nr. 209 în care se arată clar ce au reuşit să obţină familia Mareş Medar în lupta cu societatea creditoare: “Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă. Admite apelul declarat de apelanţii-reclamanţi. Schimbă sentinţa în sensul că, constată nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 6.3 din contractul de credit. Dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului urmând ca pârâtele să restituie reclamanţilor sumele plătite în plus de către aceştia. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă”.
facs bancaCazul celor doi soţi care au reuşit să îngheţe cursul de schimb al francului elveţian a ajuns în presa din întreaga ţară, astfel că şi alţi oameni care au contractat credite în CHF şi nu mai fac faţă plăţilor datorită creşterii monedei în care au contractat creditul, doresc să atace în instanţă instituţiile bancare.
Izabella Molnar

3 COMENTARII

    • am un credit ipotecar in chf din iulie 2007 la bancpost,din cite cunosc bancpost are dobinda cea mai mare.de asemenea vreau s-a dau in judecata banca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here