Audierea lui Ciobotărică, după Paști!

496

Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, va fi audiat în calitate de inculpat în dosarul deschis pe numele său tocmai după Paști. Instanța a amânat, ieri, audierea acestuia după ce avocatul său a solicitat acest lucru. Avocatul lui Ciobotărică este și avocatul lui Marin Condescu, iar ieri a trebuit să fie prezent la Tribunalul Slatina, unde a fost termen și în procesul fostului lider sindical. Singura audiere pe care a făcut-o instanța de la Târgu Jiu a fost cea a unei foste membre a Consiliului de Supraveghere din cadrul CEO. Elena Popescu a oferit explicații despre atribuțiile pe care le are acest organism și despre votul pe care l-a dat atunci când s-a discutat despre plecarea fostului director Aurel Medințu din CEO. Popescu a menționat că nu a știut nimic despre acordarea unor plăți compensatorii, Ciobotărică și alți doi directori, Daniel Antonie și Dorina Jianu, fiind acuzați de DNA că i-au oferit lui Medințu circa 130.000 de lei în mod ilegal doar pentru a-l îndepărta din companie. Procesul celor trei se apropie de final, audierea lui Laurențiu Ciobotărică fiind stabilită pentru data de 18 aprilie.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here