Bărbat găsit mort, plin de sânge, într-un parc din Târgu-Jiu

2761

Un bărbat de 47 de ani, din Târgu-Jiu, a fost găsit într-o baltă de sânge, duminică dimineața, în parcul din apropierea Unității de Primiri Urgențe din municipiu. Medicii de la Ambulanță nu au mai putut decât să constate decesul. Polițiștii au preluat cazul, existând suspiciunea că, în urma unui conflict, Ion Călugăru ar fi fost omorât în bătaie, după o petrecere organizată de Sfântul Gheorghe.

mort 2Anchetatorii au descoperit urme de sânge din fața unui magazin din apropiere, până în parc, unde victima a fost găsită de un trecător aflat în stare de ebrietate. ”Am trecut să îmi iau țigări și i-am văzut picioarele. M-am speriat și am sunat la 112”, a declarat martorul care fost condus la audieri. Cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, fiind continuate cercetările pentru identificarea autorului.
Loredana Fîciu

2 COMENTARII

  1. Maria , Los Angeles
    Il cunosc pe Ion Calugaru de o viata;
    Il stiu ca un om linistit, binefacator, un temperament melancholic cu flegmatig, dealtfel, mult bine mi-a facut mie tinarul acesta.
    Nu a avut conflicte cu nimeni, nu era un alcoholic, de agresivitate nici nu mai vorbim ……
    OARE…. se poate schimba un om asa peste nospe si timp.
    Avea un character deosebit ….si……temperamenta l nu se scgimba, cuel ne nastem si murim, era un om temperamental mencolic – blindetea defineste acest temperament.
    Eu nu cred ca este vorba de un conflict –- si chiar sa nu vada nimeni, haw about cei dinmagazin,
    de ce a fost ascuns si-i se vedeau dosr picioarele?
    Pe baza invataturilor si experientelor mele din Academia de Politie LA, ceva ” smell fishy” cum avem noi o vorba
    Cite lovituri in fata si cite in fata; pe semen ca el fugea din fata criminalului si nici macar nu se apara, nevinovatul fuge …… catre spital ……..
    Chiar terminator ….. ce suflet o avut individual acela …. as vre. sa-lcunosc …cu siguranta nu-I prima crima, are singe cu experienta in serie.

  2. De ce nu spunti ca a fost injungiat.Daca s-a intampat langa magazin este imposibil sa nu fi vazut vanzatoarea.In plus exista o filmare pe camerele de filmat ale magazinului.Se stie deja ca a fost un vecin cel care la injunghiat in zona gatului.
    De ce aceste lucruri nu sunt dezvaluite?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here