Bârcină, la o nouă anchetă penală

438

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București fac cercetări într-un dosar ce vizează o evaziune fiscală de circa trei milioane euro cap de afiș al anchetei fiind patronul unei importante firme de pază din Capitală, dar și Ion Bârcină, finul lui Toni Greblă, implicat și în alte dosare penale, într-unul fiind judecat chiar împreună cu nașul său. Ieri au fost făcute peste 20 de percheziții în mai multe locații din țară, inclusiv la Gorj și București, firme ale lui Bârcină fiind bănuite că au emis facturi pentru servicii fictive care le-ar fi fost prestate de firma G4S, condusă de Liviu Târșea.
“Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 2009 – 2014, în contabilitatea mai multor societăţi comerciale active de pe raza municipiului Bucureşti au fost înregistrate achiziţii/prestări de servicii fictive, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la suma 14 milioane lei (echivalentul sumei de aprox. 3 milioane Euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată. În prezent, în cauză se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale faţă de 22 de suspecţi, împotriva cărora s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală. În vederea asigurării prezenţei la audieri, procurorii au emis 22 de mandate de aducere”, au informat anchetatorii.
Ieri Bârcină a avut termen și la procesul în care este judecat alături de nașul său, Toni Greblă, fostul judecător constituțional cerând la Înalta Curte de Casație și Justiție ca interceptările făcute de DNA în dosarul său să nu fie considerate probe. Magistrații au respins însă solicitarea fostului judecător constituțional, Greblă invocând tocmai recenta hotărâre a Curții Constituționale ce vizează legalitatea interceptărilor făcute de SRI în diverse anchete penale.
“Respinge cererea formulată de inculpatul Greblă Toni, privind sesizarea Curţii Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.66 alin.1 din Legea nr.47/1992, art.281 alin.1 lit.a-d, art.16 alin.1 lit.e, art.396 alin.6, art.421 şi art.448 Cod procedură penală. Respinge cererea formulată de același inculpat, privind înlăturarea mijloacelor de probă obținute în cursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 48 de ore de la pronunțare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituționale”, a decis instanța supremă, Greblă având posibilitatea să conteste hotărârea de ieri.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here