Bătrâne găsite moarte

425

Trupurile neînsufleţite a două femei au fost descoperite, duminică, la Polovragi şi Borăscu. Cadavrul uneia dintre femei a fost găsit în râul Jilţ.

Una dintre femeile găsite moarte avea 80 de ani şi locuia cu fiul său. Pe trupul femeii nu au fost găsite urme de violenţă însă în cauză a fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă.
„La data de 5 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat, de 50 de ani, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că la locuinţa unui bărbat de 60 de ani, din aceeaşi localitate, a fost găsită decedată mama acestuia, de 80 de ani. Cu ocazia examinării sumare s-a constatat faptul că victima nu prezintă urme de violenţă la nivelul capului, trunchiului şi membrelor. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Sexagenară dată dispărută, găsită moartă
Tot duminică, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Politie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un tânăr de 24 de ani, din localitatea Borăscu, despre faptul că a văzut cadavrul unei persoane în râul Jilţ, din localitate. Ulterior s-a stabilit faptul că este vorba de o sexagenară din comună, dispărută din luna decembrie. „Din cercetările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că în râul Jilţ se afla cadavrul unei femei de 65 de ani, din comuna Borăscu, persoană ce a dispărut de la domiciliu în noaptea de 17/18 decembrie 2014. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here