Braconaj la cerb, în Muntele Sunătoarea

426

Doi bărbaţi din judeţele Maramureş şi Satu Mare sunt cercetaţi penal pentru braconaj, după ce au vânat şi tranşat un cerb, ascunzând apoi carnea sub o grămadă de lemne, reiese dintr-un comunicat de presă postat, luni, pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit IPJ un reprezentant al unei asociaţii de vânătoare i-a anunţat pe poliţişti că a găsit, într-o zonă montană, resturile unui cerb eviscerat. „Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Gorj au fost sesizaţi de reprezentantul unei asociaţii de vânătoare cu privire la faptul că a identificat, în muntele Sunătoarea, mai multe resturi ce provin de la un animal eviscerat. Cu ocazia verificărilor efectuate, în apropiere a fost identificat un vagon pentru dormit, ce aparţine unei societăţi comerciale, în care locuiau doi bărbaţi de 37 şi 46 de ani, din judeţele Maramureş, respectiv Satu Mare, care, în data de 11 februarie, ar fi vânat şi tranşat un cerb, iar carnea rezultată a fost găsită ascunsă sub o grămadă de lemne din apropierea vagonului”, se menţionează în comunicatul de presă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here