Bratu, noul manager al ŞPA Târgu-Jiu

704

Şcoala Populară de Artă (ŞPA) Târgu Jiu va avea un nou manager, după nenumărate concursuri, organizate în acest sens. Este vorba despre Alexandru Ciprian Bratu, directorul Arhivelor Judeţene care a obţinut, în urma ultimului concurs nota 9, 41. Acesta nu a avut contracandidat.

La ultimul concurs organizat de Consiliul Judeţean Gorj, în vederea ocupării funcţiei de director al ŞPA Târgu-Jiu, a existat un singur candidat. Este vorba despre Alexandru Ciprian Bratu, care a reuşit să obţină nota 9,41, cumulat, după susţinerea celor două probe. “Urmează parcurgerea etapei procedurale de depunere a contestaţiei. Fiind un singur candidat, doar el poate depune contestaţie. Urmează apoi, numirea sa prin hotărârea Consiliului Judeţean Gorj, care va avea loc pe la începutul lunii septembrie”, a precizat Oana Paloş, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.
“În urma şedinţei din data de 25.08.2014 de analiză a Planurilor de management depus sub nr. 10436/12.08.2014, candidatul Alexandru Ciprian Bratu a obţinut nota 9,40, fiind declarat ADMIS pentru etapa a II-a – interviul. Secretariatul Comisiei de concurs a fost format din Zarescu Mirela, consilier juridic superior, reprezentant Compartiment juridic-contencios; Andrei Daniela – consilier juridic principal – reprezentantul Compartimentului asistenţă juridică şi avizare pentru proiecte de dezvoltare regională, parteneriate, patrimoniu şi investiţii publice; Tudorescu Larisa Cornelia, consilier superior – reprezentantul Serviciului financiar contabilitate; Şendroiu Cristina, consilier principal – reprezentantul Serviciului resurse umane, managementul funcţiei publice, IT”, se arată în anunţul postat pe site-ul Consiliului Judeţean Gorj.

spa scoala populara de artaNoul director, aşteptat cu braţele deschise
Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al ŞPA Târgu-Jiu a precizat că îl va primi pe Bratu cu braţele deschise. “Orice om care vine deschis la ŞPA Târgu-Jiu să muncească şi să ţinem instituţia pe linia de plutire, îl primim cu braţele deschise. Am speranţa că proiectele vor fi duse mai departe şi ŞPA va rămâne pe locul fruntaş pe care este acum în cultura gorjeană şi nu numai”, a precizat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al ŞPA Târgu-Jiu.
Mulţi şi-au dorit această funcţie în cadrul Şcolii Populare, însă Bratu a fost singurul care a trecut probele. Printre doritorii acestei funcţii care şi-au depus documentaţia în acest scop la celelalte concursuri, dar care nu au reuşit să treacă nici de selecţia dosarelor a fost solistul gorjean de muzică populară, Nicolae Fîciu, jurnalistul Nicu Covaci şi profesorul universitar Gabriel Zamfir.
Bratu va trebui să semneze contractul în termen de 30 de zile de la publicarea rezultatului şi va ocupa această funcţie în perioada 2014-2017.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here