Investigatii

Buletinele de vot pentru Gorj se tipăresc la Galați, cele de Mehedinți se tipăresc la Târgu-Jiu

15 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  136 vizualizari
buletine-de-vot

O societate din Galaţi a câştigat licitaţia pentru tipărirea buletinelor de vot din judeţul Gorj, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Costul tipăririi celor 667.000 de buletine este de aproximativ 62.000 de lei. Tipografia din Târgu-Jiu a tipărit, deja, buletinele de vot pentru Mehedinți.

“La această dată am comandat ştampilele de control la secţiile de votare, am aprovizionat celelalte materiale necesare desfăşurării procesului electoral, respectiv tuşuri, tuşiere şi alte materiale. Cele 667.000 de buletine, jumătate pentru Camera Deputaţilor şi jumătate pentru Senat, vor fi tipărite de un prestator din Galaţi, urmând ca, spre sfârşitul acestei săptămâni, să înceapă tipărirea. Am fost deja acolo şi am vizualizat echipamentele, o să meargă o echipă de la noi care să supravegheze procesul de tipărire, numărare, capsare. Recepţia finală se va face aici. Costul total al buletinelor de vot va fi în jur de 62.000 de lei. Au fost primite sumele necesare pentru cheltuielile materiale, respectiv tipărirea buletinelor de vot, cât şi pentru achiziţia celorlalte materiale, dar şi sumele pentru cheltuielile de personal, aşteptăm să vină fila de buget şi pentru cheltuielile necesare cu organizarea secţiilor de votare”, a precizat Sorin Arjoca, subprefectul de Gorj.
Subprefectul a menţionat că preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare vor fi extraşi de către Autoritatea Electorală Permanentă în data de 26 noiembrie, urmând ca pe data de 29 noiembrie birourile secţiilor de votare să fie completate cu reprezentanţii partidelor politice.
La nivel judeţean, aproximativ 304.000 de persoane au drept de vot, în Gorj fiind amenajate 332 de secţii de votare.
A.Stoica

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL