Investigatii

Campanie ALDE, la porțile cetățenilor din Ploștina și în târgul de la Țânțăreni

28 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  245 vizualizari
TANTARENI1

Sfârșitul de săptămână i-a găsit pe candidații la Senat ai ALDE Gorj, Scarlat Iriza și Vasile Râbu, dar și pe candidații la Camera Deputaților la porțile cetățenilor din Ploștina, cu care au discutat programul de guvernare al acestui partid politic. Cetățenii din cartierele limitrofe municipiului Motru au acceptat cu căldură prezența echipelor de campanie ale ALDE, vorbind cu candidații despre problemele lor, cele ale comunității, dar și despre intențiile bune ale viitorului Guvern. Localnicii și-au amintit de bunăstarea avută în timpul Guvernării Tăriceanu, dar despre pensiile, salariile mai mari și despre nivelul ridicat de trai al țării. Localnicii din Ploștina le-au spus candidaților că le place programul electoral al ALDE și că îi vor vota, la alegerile parlamentare de luna viitoare.
TANTARENI3Scarlat Iriza și Vasile Râbu, alături de echipele de campanie ale ALDE Gorj, s-au deplasat apoi în târgul de la Țânțăreni, locul în care au împărțit materiale electorale și au discutat cu cetățenii dornici să le ofere și aceștia votul lor pe 11 decembrie.
A.S.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL