Candidatul Cosmin Morega a mutat centrul de greutate electorală al PSD Gorj, la Motru

625

Social-democrații din Gorj au demonstrat unitate și forță, miercuri, la Motru, când, timp de câteva ore, au discutat cu cetățenii orașului, au strâns, cu căldură, sute de mâini și au împărtășit, vorbind clar și concis, cu localnicii, păreri despre programul electoral al PSD și al candidatului la primăria municipiului, Cosmin Morega, pentru următorii patru ani de zile.

motru (2)Acțiunii, cu mare impact electoral în toată zona, i s-au alăturat nu numai liderii PSD Gorj, ci chiar și primarii PSD de pe Valea Motrului, care vor fi conectați astfel prin proiecte comune, vitale pentru comunitate. Aproape 500 de persoane au răspuns prezent la întâlnirea cu motrenii, cetățenii fiind mulțumiți că administrația locală va fi, și în perioada 2016-2020, pe mâini sigure, proiectele candidatului Cosmin Morega fiind nu numai sustenabile, ci și realizabile, au dat asigurări, cetățenilor, chiar și liderii echipei PSD pentru Consiliul Județean Gorj. Președintele Consiliului Județean-Ion Călinoiu, fostul deputat Cosmin Popescu, senatorul Mihnea Costoiu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj-Ion Ișfan, președinta Organizației Femeilor Social-Democrate Gorj-Elvira Șarapatin și, mai ales, primarul Dorin Hanu, au garantat, astfel, în fața motrenilor, pentru corectitudinea și profesionalismul candidatului Cosmin Morega, așa cum au făcut și primarii PSD de la Cătunele, Glogova, Samarinești și Văgiulești.
motru (3)Numeroși cetățeni din Motru s-au alăturat, entuziaști, valului de pesediști care au umplut, ieri, străzile orașului, arătând că au încredere deplină în Cosmin Morega și în echipa sa de consilieri locali. De altfel, programul candidatului PSD la Primăria Motru, pentru viitorii patru ani, a fost conceput alături de cetățeni și pentru locuitorii municipiului.

motru (4)Proiectele lui Cosmin Morega ating, după dorințele localnicilor, toate aspectele vieții economice și sociale ale orașului și ale localităților aparținătoare și urmăresc o creștere continuă a confortului cetățenilor și asigurarea unei vieți mai bune pentru aceștia.
A.Stoica

motru (5) motru (6) motru (7) motru (8) motru (9) motru (10) motru (11)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here