Cercetat penal pentru tăinuirea unui furt

440

Un localnic din Novaci este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt calificat după ce în autoutilitara condusă de acesta au fost găsite peste două tone de produs petrolier a căror provenienţă nu a putut să o justifice. În cursul zilei de 25 noiembrie, în timp ce acţionau pe DN 67, poliţiştii din Bengeşti Ciocadia au tras pe dreapta o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Novaci. La controlul efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au găsit două recipiente de plastic a 1.150 litri fiecare, pline cu produs petrolier. Întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa nici un act de identitate, poliţiştii i-au cerut să-i însoţească la sediul postului de poliţie, pentru efectuarea verificărilor şi pentru a da lămuriri cu privire la cele constatate, moment în care bărbatul a abandonat autoutilitara şi a fugit într-o zonă cu vegetaţie, fiind prins însă ulterior de către poliţişti şi reţinut. „Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bengeşti Ciocadia au reţinut, pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat în vârstă de 47 ani, din oraşul Novaci, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt calificat. În continuare se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora dosarul penal să fie înaintat magistraţilor cu propuneri legale”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here