Chirițescu revine în politică de dragul lui Tăriceanu

470

Fostul liberal tras pe dreapta din filială, dat afară din organizația județeană și revenit pentru a fi nemulțumit și de actuala conducere a PNL Gorj, Dorel Chirițescu, reintră în politică, dorind să rămână în continuare liberal. El va fi de acum încolo purtătorul de cuvânt al filialei județene a Partidului Liberal Reformator, filială care îl are în fruntea sa, cu statut de interimar, pe Radu Angheloiu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean între 2008 și 2012. “Am plecat de acolo de unde nu eram dorit și m-am înscris în PLR pentru a face ceva bun. Nu am nici 50 de ani și cred că mai am timp să mă implic în niște proiecte. În plus, am o relație bună și o apreciere pentru fostul premier Tăriceanu și nu pot să stau să mă uit cum își bat unii joc de el, în condițiile în care a fost cel mai bun prim-ministru de după Revoluție. În PNL nu mai era de stat pentru că acolo ușile sunt mai mereu închise și loc pentru mine oricum nu era”, spune Chirițescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here