Clement Mocanu, audiat ca martor în dosarul lui Habitu

608

Surprize-suprize ieri la Tribunalul Gorj, unde mai mulţi oameni de afaceri au fost audiaţi în procesul cămătarului Habitu, Aristică Doru Şerban fiind arestat preventiv de la începutul primăverii. Împotriva sa sunt formulate cinci capete de acuzare, unul dintre ele fiind cel de cămătărie, pentru a demonstra că nu este aşa acesta chemând la bară mai mulţi patroni gorjeni, cărora le-a dat bani şi care acum vin şi declară că nu au plătit dobândă pentru sumele împrumutate.

Printre cei audiaţi ieri s-a numărat şi Clement Mocanu, cel care în 2004 l-a denunţat la DNA pe fostul baron de Gorj Nicolae Mischie pentru că i-ar fi renovat nişte case pentru a primi, în schimb, lucrări în minerit, procesul fostului şef al Consiliului Judeţean nefiind încheiat nici până la acest moment. Mocanu a mărturisit ieri că şi lui Habitu i-a construit casa, cămătarul fiind un client bun, care plătea la timp, iar atunci când avea probleme cu banii cash împrumuta de la acesta şi îi restituia cât putea de repede. Afaceristul a precizat că nu a plătit vreun leu dobândă, ci doar o dată, la sfârşitul lui 2005, când a luat 3 miliarde de lei vechi de la Habitu, acesta i-a cerut să suporte comisioanele bancare întrucât scotea banii de la bancă. Mocanu spune că cel mult 17 milioane de lei a avut de suportat, nimic altceva în plus, el susţinând pe parcursul audierilor că nu Habitu ar trebui să stea după gratii, ci denunţătorul său, Dan Floarea, pe care acesta nu l-a vorbit deloc de bine. Mocanu a povestit că i-a construit şi lui Floarea o casă, în cazul lui fiind foarte atent cu plăţile pentru că „auzisem încă de la început că plănuise să mă escrocheze, mai ales că auzisem că făcuse puşcărie pe vremea lui Ceauşescu tot pentru escrocherii şi de aia mă feream de el”. a povestit afaceristul care, după ce a băgat în faliment firma de construcţii ARC SA s-a asociat cu Irinel Columbeanu pentru a produce columbeanitul, un produs care nu i-a îmbogăţit pe niciunul dintre ei. În faţa judecătorului de caz a răspuns la întrebări, sub jurământ, şi omul de afaceri Ion Arjoca, cel care toamna aceasta a depus plângeri împotriva şefului IPJ Gorj, Viorel Caragea, şi a procurorului Emil Moţa, pe care îi acuză că i-ar fi înscenat în flagrant. Arjoca a vorbit şi ieri despre aşa ceva, deşi judecătorul de caz i-a explicat că „nu face obiectul prezentului dosar”, omul de afaceri fiind de părere, de mai multe ori, că cei doi ar trebui să fie în locul lui Habitu, alături de Dan Floarea. El a precizat că e prieten de zeci de ani cu Habitu, dar că nu ştie ca acesta să fi perceput dobândă la sumele date cu împrumut.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here