Concurs pentru șefia Poliției Țicleni

520

Reprezentanții IPJ Gorj organizează un nou concurs, de această dată pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliției orașului Țicleni, cu recrutare din sursă internă. Examenul va avea loc pe 30 iunie, începând cu ora 11.00, iar proba de concurs va consta în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale. “Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de raport şi dosar de recrutare în volum complet, până la data de 16 iunie 2017, inclusiv, ora 16.00. Poliţistul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 de ore de la afişare. Eventualele contestaţii se depun în 24 de ore după afişare, la secretariatul Serviciului Resurse Umane din IPJ Gorj şi se soluţionează, în termen de două zile lucrătoare, de către comisia constituită în acest scop. Candidaţii pot contesta numai notele la propriul interviu. Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
În prezent, instituția este condusă de Vasile Roibu, fost ofițer în cadrul Serviciului de Ordine Publică. Acesta a fost împuternicit recent să ocupe această funcție, pentru șase luni, după ce fostul comisar șef Claudiu Talabă s-a transferat la Direcția de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here